27 apr. 2014

BASHAR extraterestru - Dumnezeu


“A: Bashar, ceva nu se aduna in mintea mea…
B: A, bine. Hai sa facem calculele.
A: Felul cum intelegem noi Constiinta Unica, cum cred ca s-a vorbit in grupul nostru despre ea…
B: Da, cand s-a facut referire la UNUL.
A: S-a spus ca se extinde in permanenta, ca nu e o entitate fixa, incremenita.
B: Corect.
A: Ai mai spus… si cred ca intelegem ca timpul e un concept creat atunci cand e necesar de experimentat sau inteles procesul creerii lucrurilor. Mai intelegem si ca aceasta Constiinta Unica nu traieste experienta timpului sau, intr-un fel…
B: Nu asa cum il experimentati voi, insa evident ca e constienta de conceptul de timp de vreme ce conceptul de timp e creat in interiorul lui UNU.
A: Corect, dar atunci… Cum are loc procesul de extindere a constiintei lui UNU daca El nu este supus timpului. Are vreun sens intrebarea?
B: Da, are sens si ar putea sau nu fi tradusa in experienta voastra. Voi incerca s-o expplic cat pot mai bine in cuvinte omenesti.
Mai intai, sa definim niste terminologii ca sa fim toti pe aceeasi pagina.
Pentru noi, de fapt e o diferenta intre Tot Ceea Ce Este (nota: Sfantul Duh?) si UNUL (nota: Dumnezeu Tatal?). Nu sunt chiar acelasi lucru pentru noi. Fiindca Tot Ceea Ce Este nu se cunoaste pe Sine ca fiind Tot Ceea Ce Este, insa UNUL se cunoaste pe Sine ca fiind UNUL. Asta e diferenta intre cei doi.
 UNUL reprezinta primul nivel de reflectie Ce creeaza tot restul, de la UNUL incepand,  in jos.
Deci, pentru ca Tot Ceea Ce Este sa se poata experimenta pe Sine, in interiorul Sau - sa zicem- a creat o separare, o diviziune care apoi devine cunoscuta ca UNUL. Evident, acest fapt trebuie sa implice o acceptiune a ceea ce voi ati recunoaste ca o “separare spatiu-timp”, dar nu e nici macar pe departe la fel de concreta sau cristalizata ca ceea ce voi numiti in mod normal spatiu si timp in realitatea voastra. Nu e nici pe departe la fel de fix, dar evident ca exista intr-o anumita masura si e folosit, in acest sens, pentru a crea prima separare, care apoi creeaza tot restul de separari pana la nivele din ce in ce mai dense de spatiu-timp. Deci, da, tiparul exista chiar si la acel nivel. Insa la acel nivel se gaseste in cea mai simpla, cea mai pura forma, creand doar o singura diviziune, care e inca experimentata de UNUL ca un moment ACUM etern, dar care e experimentat de UNUL ca si UNUL, in timp ce Tot Ceea Ce Este nu are deloc o asemenea experienta. Intelegi?
A: Foarte bine. Cand are loc aceasta prima diviziune, iar UNUL e creat Tot Ceea Ce Este, e vorba ca s-a creat o alta entitate? Pentru ca atunci cand spui diviziune, noi ne gandim la ceva care se divizeaza in 2 sau mai multe.
B: Tot Ceea Ce Este e in continuare Tot Ceea Ce Este.
In UNUL - in acel moment al creerii lui UNU - UNUL se recunoaste pe Sine si ca totalitatea polaritatii. Deci, in acest sens, ai putea spune ca da, realizeaza imediat ca exista un tip de “diviziune celulara” din Unu in Doi: asta si aia, lumina si intunericul etc etc.
A: Dualitatea, am putea-o numi.
B: Da, dualitatea. Deci UNUL devine Doi automat, deoarece, tine minte ca e INCA un aspect al Tot Ceea Ce Este, si ca un aspect al Tot Ceea Ce Este trebuie sa contina TOT CE ESTE, dar contine Tot Ce Este, recunoaste asta si o experimenteaza intr-o maniera in care o recunoaste ca polaritate. Pe cand, in Tot Ceea Ce Este nu exista asemenea recunoastere. Tot Ceea Ce Este e doar Tot Ceea Ce Este, fara macar sa stie ca e Tot Ceea Ce Este.
Insa UNUL STIE ca e Tot Ceea Ce Este, iar in secunda in care STII ca esti Tot Ceea Ce Este, trebuie sa accepti TOT Ce Este in interiorul a Tot Ceea Ce Este. Si stii ca in Tot Ceea Ce Este exista polaritate. Deci, Unul devine Doi, instantaneu. Ceea ce, dupa aceea se diversifica in tot restul … deci, da, e o progresie logica.

Niciun comentariu: