24 apr. 2014

Portretul omului sănătos, de Niculina Gheorghiţă

                          FOTO48
După toate cercetările, trăirile mele și ale celor din jurul meu, după toate observațiile pertinente a manifestării umane, m-am decis să vă redau un portret al omului sănătos. Atunci când omul este sănătos în toate dimensiunile vieții sale el este fericit, se simte împlinit, este acasă cu el oriunde ar fi. Când este sănătos nu-l mai interesează ce se întâmplă în curtea vecinului pentru că el are tot ce îi trebuie în curtea sa.  Atunci când omul este sănătos pe cele trei dimensiuni pe care le voi analiza, el este deja manifestarea Sinelui său Divin în toate acțiunile sale în lumea concretă.
    Mai jos vă voi schița portretul omului sănătos pe toate dimensiunile sale, adică corp – minte – suflet.
   Pe dimensiunea fizică a corpului uman, omul sănătos este omul care își înțelege, are grijă și prețuiește templul spiritului adică corpul fizic. Este omul care își vede corpul frumos și folositor. Este conștient șștie că, corpul fizic este un instrument pe care este imperios necesar să-l îngrijească și să-i dea tot ce are nevoie pentru buna funcționare. Își privește corpul ca pe o mașină în care călătorește și care are nevoie de ulei, carburant, revizii din când în când ca să nu rămână cu ea în mijlocul drumului călătoriei sale prin experiența umană. Este omul care oferă corpului său alimente de cea mai bună calitate, spălare conștientă, purificare prin respirație și îl îmbracă cu haine compatibile cu natura sa.
    Pe dimensiunea psihică, este omul care trăiește conștient de sine, de gândurile sale, de trăirile sale. Este omul care își cunoaște și satisface nevoile fără să aștepte ca cineva din exterior să i le satisfacă. Este omul care trăiește onest și cinstit cu sine și cu cei din jurul său. Este îngăduitor cu propriile limite, dar este mereu dornic să și le depășească, să crească să se dezvolte pentru a fi mereu în echilibru cu el și tot ce este în jurul său. Este omul care își trăiește umanitatea cu bucurie și veselie. Este gata să își asume riscuri, să fie creativ, să își exprime competențele și să se schimbe atunci când condițiile de moment solicită schimbările necesare evoluției. Omul sănătos găsește modalități de a introduce în viața lui ceea ce este nou și diferit, păstrând în același timp acele părți vechi care sunt încă utile și aruncă ceea ce nu îi mai este de folos. Adică are curajul să se dezlege de ceea ce aduce suferință și limitare. Are mereu o minte vioaie, curioasă și dorință de a experimenta pentru a se dezvolta.
   Pe dimensiunea sufletească, este omul care simte, iubește, se joacă, este eficient și responsabil de acțiunile sale în călătoria sa. Este omul care stă pe propriile sale picioare, iubește profund, acționează corect și cinstit, are eficiențăși implicare maximă în ceea ce face. Este omul prezent în aici și acum care trăiește în observator fără să pice în noroiul emoției. Este omul care acționează cu inima ușoară din joacă, fără atașamente și așteptări iluzorii. Este conștient în fiecare clipă să trăiască în sine și cu Sine.
  Făceți-vă o analiză din când în când pe cele trei dimensiuni prezentate și veți vedea cum stați cu sănătatea. Fiți voi, descoperiți-vă și partea iubitoare și partea în suferință din voi, faceți armonie între ele, dezlegați-vă și iertați-vă pentru nerealizări șdați-vă voie să fiți manifestarea Sinelui divin. Așa cum spunea și maestrul Iisus: „Căutați mai întâi împărăția cerurilor și toate celelalte se vor alătura vouă”. Adică fiți conectați cu natura divină din voi și restul va veni de la Sine. Pentru a reuși în permanență să ne conectăm la sine, important este să ne cunoaștem, să ne descoperim vulnerabilitățile, să ne iertăm, să ne dezlegăm de trecut șsă ne dăm voie să FIM. Spor la lucru cu voi. Cu drag
Sursa:  Niculina Gheorghiţă - Psiholog Formator Clinician Principal, Doctorand în Psihologie Cuantică, Terapeut Bowen

Niciun comentariu: