7 aug. 2014

Legaturile energetice I


Legăturile sau corzile energetice sunt forme gând inforenergetice, invizibile ochiului liber, care au volum, lungime, culoare, structură şi pot fi considerate pozitive sau negative în funcţie de efectele pe care le resimţim fizic, emoţional sau mental. 

Formarea legaturilor energetice

Legăturile energetice sunt aşa cu am spus mai sus forme gând şi la crearea lor stau mai mulţi factori: Familia, Mediul şi Educaţia.

Familia

Principali indivizi cu care stabilim legături energetice sunt membrii familiei din care facem parte şi în principal cu mamele noastre. Apoi urmează bunicii, mătuşile şi unchii cu verii şi verişoarele noastre de gradul I şi în final cu rudele de gradul al II lea, al III lea ş.a.m.d.

După primul act sexual, în cazul în care vorbim despre două persoane care hotărăsc de comun acord să întreţină relaţii sexuale, amanţii formează legături energetice cu membrii familiei din care provine fiecare persoană

Mediul

Primele legături energetice le facem cu persoanele care nu aparţin de familia noastră se realizează în perioada intrauterină când părinţii noştrii le povestesc prietenilor şi colegilor lor despre copilul pe care îl vor avea la finalul celor nouă luni de sarcină.

După naştere şi primele contacte fizice cu străinii vom începe să realizăm voluntar şi/sau involuntar legături cu persoane care corespund modelului nostru energetico-informaţional şi cu indivizi care ne vor ajuta să ne confirmăm şi/sau nega credinţele şi valorile dobândite pe parcrusul vieţii. 

Educaţia

Educaţia este cel mai important factor de formare a legăturilor energetice pentru că în funcţie de modul în care suntem antrenaţi să vedem, auzim şi simţim modul în care decurge procesul vieţii, noi vom crea şi/sau distruge relaţii care nu corespund modelului de educaţie dobândit.

Indivizii crescuţi într-un mediu pragmatic vor avea tendinţa să nege existenţa legăturilor energetice deoarece nu le pot vedea şi nu le pot asocia cu disconfortul fizic şi trăirile mental-emoţionale.

Persoanele crescute într-un mediu superstiţios vor avea tendinţa să creadă că sunt acte de magie şi vrăjitorie săvârşite de persoane care le vor răul.

Va urma...


Terpeut Instructor Reiki & Karuna Reiki
Emanuel Neagu

Niciun comentariu: