26 feb. 2015

ȘAPTE EMOȚII

Imagini pentru iubire neconditionata
 
În tradiția taoistă, esența – ”jing”- , energia – ”chee” – și spiritul– ”shen” sunt cele Trei Comori ale vieții care trebuie să fie într-un permanent echilibru. Fiecare are două aspecte: prenatal – postnatal sau primordial – temporal.
images (1)Esența – se referă la corpul fizic. După naștere, esența e păstrată în glandele suprarenale, în secrețiile sexuale masculine și feminine și în organele reproducătoare. Esența este transmisă fiecărei generații prin reproducere sexuală și astfel e considerată nemuritoare. Odată cum nașterea individului, energia este sintetizată din substanțele nutritive luate din mâncare și apă și este apoi stocată în ficat, sânge și măduvă, tranformându-se apoi în fluide pure: hormone, enzime,
lichid cefalorahidian, limfă etc. Este sursa vitalității, vigorii și unei imunități puternice și se diminuează în caz de boală, stres sau în perioadele de menstruație la femei.tai-chi symbol
Energia – este forța vieții, cea care activează toate funcțiile vitale ale corpului. În etapa prenatală, energia este acea putere existent în întregul univers, manifestată sub formă de lumină, căldură, mișcare. După naștere, ea ia forma acelor energii din corpul uman asociate cu diverse organe. Sursa energiei după naștere se numește dee – ”pământ” – și presupune hrana din care ne luăm substanțele nutritive de care avem nevoie, apa care ne hidratează, aerul care ”alimentează”plămânii și alte materiale din care ne luăm elementele vitale.
shenSpiritul – se referă la componenta mentală a corpului. În faza prenatală, spiritul este ”sufletul nemuritor, lumina originală a conștiinței.” Postnatal, el apare ca ”formă de gândire și capacitate senzorială, eu interior și noțiune de sine”. Fiecare om poartă în inima sa spiritul prenatal, dar din cauza gândirii închise, a percepțiilor distorsionate și a emoțiilor negative copleșitoare, mulți nu reușesc să-l descopere.

Cele șapte emoții de care trebuie să ne ferimTAO ne învață că emoțiile iau naștere în momentul în care luăm contact cu mediul exterior și se produc cu ajutorul celor cinci simțuri. Ele pot dinamiza vitalitatea sau din contră ne pot epuiza resursele de energie. Aceste două variante depind numai de noi.
Fiecare contact al nostru cu lumea și cu oamenii de lângă noi are ca urmare o reacție emoțională. Pentru că imaginația, fanteziile și gândurile pot avea și ele urmări la nivel emoțional, chinezii consideră mentalul un al șaselea simț. Emoțiile au efecte directe și profunde asupra organelor interne, glandelor și țesuturilor. Ele pot declanșa reacții în organism, cum ar fi: secreția de hormoni, modificări ale pulsului, accelerarea respirației etc. Există emoții foarte puternice care prelungite sau produse repetat afectează organele interne, devenind chiar cauza producerii anumitor boli.
”Accesele de mânie, spre exemplu, lezează ficatul; după un timp, energia emoțională eliberată în urma acestor accese inhibă funcția hepatică, inhibare ce se soldează cu simptome ca iritabilitate și nervozitate. Această stare predispune mai departe la alte accese de mânie, lezând astfel și mai puternic ficatul și stabilind un cerc vicios psihofiziologic ce duce în cele din urmă la boală și debilitate.”   TAO – Cartea completă de medicină tradițională chineză – Daniel Reid
Cel mai grav afectat de cele Șapte Emoții este sistemul imunitar (altfel spus, forța vitală) care odată slăbit face loc infecțiilor și bolilor degenerative cu consecințe grave.
anger
Mânia – dusă la extrem atacă energia yin a ficatului care controlează sângele și bila. Dezechilibrul produs face ca energia hepatică yang să provoace dureri de cap, amețeli, confuzie, nervozitate. Accesele de mânie slăbesc ficatul, provoacă iritabilitate și formează terenul propice pentru dezvoltarea și manifestarea altor energii negative.
Anxietatea – este cea care ” blochează energia și lezează plămânii, determină congestia  aparatului respirator și afectează respirația.” Prin acestea, anxietatea blochează întreg circuitul energetic. Un alt efect îl are asupra intestinului gros, având ca urmări constipație și colite ulcerative. Manifestată pe termen lung, această emoție afectează splina, pancreasul și stomacul.
Concentrarea –are în acest context sensul de fixație psihică obsesivă asupra unei probleme, o preocupare mentală constantă, altfel spus îngrijorare permanentă. Dusă la extrem, afectează buna funcționare a stomacului și are efecte asupra digestiei, provocând dureri abdominale. Pe termen lung, duce la ulcere și indigestie.

Mâhnirea – inima și plămânii sunt cele mai afectate atunci când ne lăsăm cuprinși de această emoție pentru prea mult timp. Vitalitatea organismului scade, acesta devenind vulnerabil în fața bolilor grave.

Teama – are efect asupra rinichilor, iar pe termen lung poate duce chiar la insuficiență renală. Prin teamă, energia rinichilor scade, determinând pierderea controlului vezicii urinare, lucru ce poate fi observant la copiii care urinează în pat.

Spaima – este mai violentă și mai neașteptată decât teama. Ea șochează, alearmează spiritul și duce la împrăștierea energiei.
Afectează în primul rând inima, iar în timp lezează rinichii.

Sunlight through Leaves Cele Trei Comori trebuie atent protejate dacă vrem să ne menținem în echilibru întreaga ființă. Așa cum am observant, emoțiile negative sunt cauzatoare de boli și odată scăpate de sub control și cronicizate devin pericole sigure pentru sănătate. Învață să le ignori sau le oprești la timp și să nu le dai puterea de a-ți controla viața.Surse: TAO – Cartea completă de medicină tradițională chineză – Daniel Reid
 https://astrodeva.wordpress.com/2014/10/08/sapte-emotii/

Niciun comentariu: