29 aug. 2014

CĂLĂTORIE PE ȘI CU NAVELE GALACTICE ALE LUMINII.

Sunteți invitați să vă alăturați următoarei călătorii cu Navele Galactice ale Luminii, care va avea loc în seara zilei de sâmbătă, 30 august 2014, în timpulsomnului vostru de noapte.

Toți cei care și-au exprimat intenția de a ni se alătura vor fi teleportați la bordulflotei noastre Galactic Light Ships. Cei care au dorința de a participa la această incursiune pe navele noastre, vor fi bineveniți. 
 În noaptea de sâmbătă, după ce corpul vostru fizic va intra în starea de somn, corpul astral se va desprinde de el (Nota C.M.: operațiune care, în principiu, se întâmplă în fiecare noapte, când dormim), se va întâlni cu noi și va fi condus pe nava intenționată. (Nota C.M.: pentru ca această călătorie să aibă loc, este necesar ca, înainte de a ne băga în pat, să ne exprimăm dorința fermă de a participa la această incursiune, încercând să adormim cu acest gând). Nu trebuie să vă faceți o anume programare care să se coreleze cu a altor ființe umane. 
 Vă reamintim însă că este necesar să memorați parola de acces pe una dintre navele enumerate mai jos, pe care intenționați să o vizitați; parola o veți pronunța în gând, de căteva ori, înainte de a adormi. (Nota C.M.: memorarea și pronunțarea parolei are un dublu scop: identificarea fiecărui solicitat al călătoriei și conducerea fiecărei entități (astrale) pe nava spațială aleasă, în vederea vizitei pe navă, și, eventual, a excursiei cu această navă în locații galactice prestabilite de echipaj]
  Flota noastră galactică se compune din următoarele nave (în dreptul celor care pot fi vizitate fiind trecută și parola identificare și de acces):
 GLS= navă galactică a luminii
 GLS Mothership OcaTAwa (parola: “Center Spiral Wings Unity” – Unitatea Centrală a Zborurilor în Spirală)
GLS Mothership mu
GLS Aeterna (parola “Wings“- Aripi)
GLS Algiz (parola “Center - Centru“)
GLS Blaze (parola “Helix - Spirală“)
GLS Chimera (parola “Emanate”- Emana)
GLS Salcys
GLS Angelon
GLS Susan
GLS Space Wave (parola “Unity”- Unitate, Armonie)
 GLS Athabantian (parola “Radiate”- Radiază; website: Up2the5th, Cosmic Paradigm) GLS Aurora [parola “Mocham”, pronunțați Mochem]; website: MultidimensionaloceanAuroradreamflight2)
 
Flotei noastre i s-au alăturat, de asemenea, navele: GLS TulyaGLS Neptun,GLS AthenaGLS OlympiaGLS BalthazarGLS Phoenix și GLS Eui.
Echipamentul standard al unei nave cuprinde : păstăi(?) de intinerire, module de traducere în diferite limbiechipament de navigațieși platforme de vindecare. Toate materialele și navele au la bază structura cristalină. Orice navă este capabilă să-și modifice forma, mărimea și compartimentarea, în timp real.
 
Experiențele efectuate până în prezent cu subiecții în stare onirică au dat foarte bune rerzultate.
Vă rugăm să rețineți  dreamflights (zborurile în vis) sunt întotdeauna accesibile oricărei ființe și nu este nevoie să ai statutul de membru participantEste suficientă intenția de a adera la acest sistem de călătorie (dreamflights).
  
SURSA: http://spirittrainchronicles.com
 
http://spirituletern.blogspot.ro/2014/08/calatorie-pe-si-cu-navele-galactice-ale.html

Niciun comentariu: