18 oct. 2014

Legile Universului

             

Legile Universului

Legile Universului

Totul curge în viaţă supunându-se legilor sau principiilor universale. Nu trebuie neapărat să cunoaştem sau să înţelegem legile pentru a le respecta, dar dacă nu le cunoaştem, nu vom înţelege niciodată complet cum am realizat ceea ce am dorit sau de ce am gresit. Ne e mai uşor să reusim când înţelegem aceste legi şi modul în care le aplicăm pentru a crea conştient. Legile universului formează un argument solid pe care să ne construim viaţa. Sinergia cu care acţionează aceste legi poate aduce rezultate extraordinare. Sarcina noastră este să înţelegem şi sa aplicam aceste legi, să le folosim pentru a manifesta viaţa pe care ne-o dorim şi care se află în armonie cu misiunea sufletului. Odată ajunşi în acest punct, orice devine posibil. Din moment ce totul este legat în univers prin vibraţii de energie, când misiunea sufletului nostru va începe să-şi manifeste propria vibraţie, va aduce toate elementele de care avem nevoie exact la momentul potrivit, în locul potrivit şi cu oamenii potriviţi. Se creează o sinergie între toate componentele şi, ca prin minune, totul începe să capete un sens magic şi totul se îmbină perfect!
Înţelegerea unor concepte la nivelul constiintei constituie primul pas către integrarea lor conştientă în viaţă. Dar pentru a stăpâni utilizarea acestor legi în procesul conştient de creare a vieţii, trebuie să ne dăm seama cum ne influenţează ele viaţa acum.

Legea unimii

Legea egalităţii

Legea reflectării

Legea vibraţiei

Legea polarităţii

Legea ritmului

Legea cauzei şi a efectului

                                                    Legea Unimii

Legea Unimii afirmă că tot ceea ce vine din Dumnezeu este de la Dumnezeu. Orice îşi are originea în întreg, aparţine întregului. La fel cum Dumnezeu nu poate fi divizat, nici o expresie a lui Dumnezeu nu poate fi divizată. Fiecare este întreg şi complet. Nici o expresie a lui Dumnezeu nu are vreo lipsă şi toate expresiile lui Dumnezeu sunt Bune. Aceasta este legea care a făcut posibilă crearea lui Adam, primul om. Aceasta este semnificaţia cuvintelor din Geneză, când se spune că omul a fost făcut după asemănarea Sa.

Dumnezeu, Esenţa Creatoare a Tot Ceea Ce Este, nu poate fi descris pe deplin.          EU SUNT CEL CE SUNT "YHWH"

Dar, deşi nu-L putem descrie complet prin folosirea cuvintelor şi conceptelor, noi Îl putem experimenta pe Dumnezeu. Această trăire este, în mod esenţial, SPIRITUALA. Este trăirea pe care au avut-o profeţii. Ei au experimentat starea de a fi Una cu Dumnezeu prin ascultare si implinirea cuvantului si a legii prin sfintire.

Ei au venit la Dumnezeu cu evlavie si respect, dar nu cu frică. La urma urmei, nu se apropiau de un altul, ci de sursa  de creatorul lor. La fel ne apropiem şi noi de Dumnezeu, cum vine un fiu sau o fiică la Tatăl sau la Mama sa. Ne apropiem cu mintea şi inima deschise, căutând sfat, înţelepciune, călăuzire, înţelegere şi sprijin.

Iisus ne-a spus că Împărăţia Cerurilor sălăşluieşte în interiorul nostru. Cu toate acestea, mulţi dintre noi am căutat în zadar să-l găsim pe Dumnezeu în afara noastră ascultati inima, instinctul vietii.

Învăţăm să venim la Dumnezeu cu mâinile goale, să venim la altar cu smerenie şi respect. Învăţăm să vorbim direct cu El, din inima noastră  şi să-I cerem îndrumare sau ajutor. Aceasta este adevărata rugăciune. Ea vine din străfundul inimii şi este sinceră.

Atunci când venim la Dumnezeu, intrăm în templul interior. Ne deschidem posibilităţii de a primi iubirea, grija şi îndrumarea lui Dumnezeu. Ne deschidem către posibilitatea ca, indiferent cât de mult ne-am luptat sau am suferit în această viaţă, să ne conectăm la iubire şi adevăr şi să readucem viaţa, din nou, la o stare de armonie şi aliniere cu legile spirituale.

Legea Unimii spune că esenţa noastră trăieşte în Dumnezeu. Este calea, adevărul şi viaţa la care trebuie să ne aliniem şi pe care trebuie să le urmăm.

Nimeni altcineva nu ne poate da răspunsurile şi nu ne poate purta către acest adevăr. Trebuie să venim la el benevol. Trebuie să ne cerem legătura cu esenţa creatoare din interior. Locul în care cerem acest lucru este adevăratul templu. Nu este vorba despre un loc exterior. Nu e un loc din lume. Este un loc din inima si mintea noastra. Este un loc sfânt, deoarece acolo Îl întâlnim pe Dumnezeu. Nici un alt loc din lume nu este atât de sfânt precum acesta, fiindcă numai în acest loc putem găsi adăpost.

Atunci când Îl găsim pe Dumnezeu în interiorul inimii şi al minţii noastre, nu ne putem da puterea altora şi nici nu vom căuta să devenim o autoritate pentru altcineva. Vom respinge autoritatea exterioară şi vom descoperi autoritatea din interior.

Dat fiind că Dumnezeu este întreg şi complet, iar noi suntem din Dumnezeu şi de la Dumnezeu, şi noi suntem întregi şi compleţi. Esenţa lui Dumnezeu se află în mine şi în tine, căci suntem puieţi al aceluiaşi copac.

Scânteia Divină trăieşte în inima noastră. Putem uita că este acolo. Ne putem pierde în spectacolul dramatic al lumii şi în viaţa noastră agitată. Însă scânteia rămâne în miezul fiinţei noastre şi o putem găsi şi îngriji.

Într-adevăr, aceasta este ceea ce practica spirituală aduce după sine. Este comuniunea cu Dumnezeu, în tăcerea inimilor noastre. Practica spirituală are grijă de Scânteia Divină lăuntrică şi o ajută să se dezvolte într-o flacără constantă, care îşi revarsă lumina asupra tuturor locurilor întunecate ale sufletului. Aceasta scoate la lumină greşelile şi arde neadevărul. Ne centrează şi ne ţine conectaţi la Sursa noastră, astfel încât să putem servi în lume cu compasiune pentru alţii şi pentru noi înşine.

Conştiinţa unităţii este starea de conştiinţă în care intrăm atunci când simţim prezenţa lui Dumnezeu în interiorul inimilor şi minţilor noastre. În această stare de conştiinţă, Spiritul lui Dumnezeu locuieşte înăuntrul nostru. Putem experimenta această stare ca o căldură sau energie în centrul inimii  şi ca pace şi linişte în interiorul minţii. Trăim în profunzimea deplină a momentului prezent, fără dorinţa de a ne gandi la trecut sau la viitor. În acest moment, ştim că suntem perfecţi exact aşa cum suntem şi la fel sunt şi ceilalţi. Nu vedem probleme. Nu există nimic care ar trebui schimbat sau reparat. Nu există lipsă sau neajunsuri. Totul este perfect, aşa cum este.

Cum este timpul petrecut în comuniune cu Dumnezeu? Este o experienţă de extaz, întrucât simţim recunoştinţa pentru tot ceea ce înseamnă viaţă şi binecuvântăm şi iubim totul.

Atunci când trăim în conştiinţa unităţii, nu ne simţim separaţi de Dumnezeu sau de fraţii şi surorile noastre. Aceasta este semnificaţia raiului pe Pământ, întrucât Dumnezeu este prezent în inimile şi gândurile noastre.

Nerespectarea acestei legi atrage după sine starea de separare si de a nu merita ceea ce-ţi doreşti. Mulţi oameni se simt singuri, izolaţi, abandonaţi de Dumnezeu de a cărui existenţă nici nu sunt siguri. De asemeni, sunt mulţi oameni care se luptă cu ideea că poate nu merită să aibă tot ce-şi doresc. Dacă suntem manifestarea umană a unui aspect dumnezeiesc, nu merită oare orice părticică din Dumnezeu să primească tot ceea ce e mai bun? Nu vorbim aici despre pretenţia la titluri sociale sau la un stil de viaţă extravagant, cu cheltuieli frivole, pur şi simplu fiindcă ni se cuvine, ci despre a ne îngădui să merităm superlativul absolut al unei vieţi echilibrate, împlinite, conştiente şi bogate, pentru că suntem aici ca să-l slujim pe Dumnezeu.

În contextul universal al vieţii mai există un mod de a aborda chestiunea meritului. Toţi venim pe lume cu trei sarcini principale:

1  să ştim cine suntem, dintr-o perspectivă spirituală, înseamnă să ne explorăm fiecare aspect al fiinţei, nelăsând nici o piatră neîntoarsă. Prin această explorare, ajungem nu numai să ne cunoaştem Sinele, ci începem să-L cunoaştem şi să-L înţelegem mai bine pe Dumnezeu, din moment ce noi suntem în Dumnezeu şi El e în noi.

2  să ne trăim misiunea spirituală înseamnă să ne menţinem fiecare aspect al vieţii în armonie şi în concordanţă cu acea misiune. Atunci, fiecare gând, fiecare cuvânt, fiecare faptă vor fi o reprezentare a esenţei noastre divine şi un dar pentru lume. Trăindu-ne misiunea sufletului ne lăsăm însemnul unic asupra lumii şi creem în mod conştient o moştenire pentru generaţiile viitoare.

3  învăţarea lecţiilor înseamnă să acceptăm şansa de a învăţa şi de a ne dezvolta cu fiecare experienţă. Fiecare interacţiune cu lumea din jurul nostru ne oferă un dar. Avem îndatorirea să cunoaştem darul sau lecţia, s-o primim şi s-o integrăm în conştiinţa noastră, pentru a ne extinde în continuare sentimentul de Sine.

Când ne concentrăm viaţa asupra acestor trei sarcini, nu se mai pune problema că merităm să ni se împlinească visurile, ci, mai degrabă, că avem responsabilitatea să le concretizăm.

                                                 Legea Egalitatii

Această lege afirmă că fiecare fiinţă umană este egală şi că nu putem iubi un om, în detrimentul altuia. Bărbaţii şi femeile sunt egali, rasele neagră, albă, galbenă şi roşie sunt egale. Hinduşii, creştinii, musulmanii, evreii şi budiştii sunt egali. Heterosexualii şi homosexualii sunt egali, cei bolnavi şi cei sănătoşi, cei cu handicapuri şi cei fără, sunt egali.

Pentru că toţi suntem aspecte ale lui Dumnezeu, nici unul dintre noi nu este, în esenţa lui spirituală, mai bun sau mai rău decât celălalt. Pornim toţi pe picior de egalitate, ca aspecte ale divinului. La nivelul sufletului, nimeni nu poate avea putere asupra ta, nici tu nu poţi avea putere asupra altcuiva. Sufletul nu stie de titluri, de poziţie socială sau de statut economic. Sufletul ştie doar că întâlneşte un alt suflet şi cinsteşte călătoria făcută împreună.

Iisus a mers chiar mai departe, spunând că trebuie să învăţăm să-i iubim pe toţi, până şi pe cei mai sadici criminali. El a spus: Aşa cum aţi făcut unuia dintre aceşti prea mici, aşa Mi-aţi făcut Mie. Iar aceasta nu este o învăţătură simplă.

Legea Egalităţii creează o punte între oameni  punte ce deschide canalul spre iubirea divină. Iubindu-se şi acceptându-se unii pe alţii, oamenii îşi pot redeştepta conştiinţa legată de iubirea lui Dumnezeu. Nimeni nu este mai spiritualizat decât altul. Din punct de vedere spiritual, noi suntem cu toţii egali. Cu toţii merităm iubire şi toţi trebuie să învăţăm să o dăruim şi să o primim fără condiţii. În lumea spiritului, nu există ierarhie doar Dumnezeu e mai presus.

O persoană care trăieşte conform Legii Egalităţii simte, în mod constant, că e nevoie să-şi extindă limitele şi să păşească dincolo de propria zonă de confort. Simte că e necesar să renunţe la prejudecăţi şi să-şi însuşească o perspectivă mai largă şi mai altruistă în ceea ce-i priveşte pe ceilalţi. I se cere să intre în pielea duşmanului său şi să înţeleagă perspectiva aceluia cu care nu este de acord.

Cel care îşi propune să respecte drepturile omului  care sunt dovada, pe planeta Pământ, a principiului spiritual al egalităţii  nu poate avea o minte îngustă şi o inimă închisă. Calea spirituală a acelora care îşi iau un angajament faţă de egalitatea dintre oameni le prezintă ocazii mereu provocatoare de a renunţa la ideile false şi limitate de a adopta un adevăr mai profund şi mai cuprinzător. O astfel de persoană îşi ia angajamentul de a-i iubi nu doar pe aceia care îi aprobă setul de valori şi credinţe, ca şi pe cei care nu o fac.

Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face. Aceasta este regula de aur pentru toate interacţiunile umane.

Învăţăturile separării spun că unii au dreptate şi alţii greşesc  iar cei care au dreptate trebuie să-i învingă sau să-i doboare pe aceia care nu au dreptate.

Învăţăturile egalităţii afirmă că nici una dintre părţi nu deţine adevărul întreg. Prin urmare, fiecare parte trebuie ascultată cu respect.

Calea spre pace, conform învăţăturilor egalităţii, este de a onora viziunea şi credinţele unei persoane care se află de partea opusă  chiar şi dacă nu suntem de acord cu ele.

Practica acceptării afirmă că nu e nevoie ca o persoană să fie de acord cu alta pentru a o accepta, ci doar să asculte ce are de zis, să-i respecte părerea, chiar şi dacă o face să nu se simtă în largul ei. Prin practica acceptării noi creăm egalitatea, pornind tot timpul de la atitudinea că ideea celuilalt este la fel de importantă şi demnă de a fi ascultată, ca şi a noastră.

Aceasta reprezintă un progres revoluţionar în interacţiunea umană. Este o deplasare din perspectiva deosebirii  care alimentează conflictul şi neînţelegerile, spre cea a egalităţii  care susţine pacea şi toleranţa. Dacă vrem să avem pace în suflet şi pace în lume, trebuie să renunţăm la următoarele nevoi: nevoia de a avea dreptate (a considera că alţii greşesc) şi nevoia de a fi de acord.

Emiterea de judecăţi atrage după sine nerespectarea acestei legi divine.

Cu toţii avem în viaţă oameni pe care îi excludem din legea egalităţii. Suntem dispuşi să acceptăm egalitatea oricăror altor oameni şi grupuri, dar nu şi a acestuia  indiferent cine este acesta pentru noi.

Mai mult, în fiecare zi, fiecare dintre noi emite sute de judecăţi în legătură cu alţi oameni. Încercăm să justificăm aceste judecăţi în mintea noastră. Considerăm că sunt obiectivi, atunci când nu suntem. Îi privim pe ceilalţi, nu aşa cum îi vede Dumnezeu  cu înţelegere şi compasiune  ci aşa cum îi percepem noi la un moment dat. Nu avem perspectiva spirituală care să cuprindă întreaga imagine  şi anume, reţeaua de interconexiuni ce o influenţează pe persoana pe care o judecăm. Această perspectivă vine doar dintr-o conştiinţă eliberată de judecată.

Unul din primele lucruri pe care e necesar să le conştientizăm pe cărarea spirituală este că judecăţile noastre nu sunt corecte, nici justificabile. Ceea ce percepem nu este, în mod necesar, adevărat. Ori de câte ori vedem o persoană într-o lumină negativă, o atacăm pe ea şi, în cele din urmă, ne atacăm pe noi înşine. A considera că cineva este rău, nu numai că este supărător pentru acea persoană; este supărător şi pentru noi înşine.

Fiecare inegalitate pe care o percepem este, pur şi simplu, o eroare de percepţie. Dacă dorim să trăim o viaţă de adevăr, trebuie să ne rectificăm percepţiile de inegalitate, înainte de a le lăsa să ne influenţeze şi să provocăm astfel suferinţă pentru noi înşine şi pentru alţii.

Conştiinţa noastră este rezultatul gândurilor pe care le avem şi, dacă emitem multe gânduri negative sau neadevărate, vom fi temători şi necăjiţi tot timpul. Cu toate acestea, nu este nevoie să încercăm să ne formăm să fim pozitivi, atunci când avem gânduri negative. Acest lucru nu face altceva decât să întărească negativitatea, făcând-o să fie ceva rău sau greşit.

Trebuie doar să devenim conştienţi de gândirea noastră negativă şi să ne amintim că nici una dintre judecăţile noastre nu este corectă sau justificabilă. Trebuie doar să înţelegem judecata, fără să ne pedepsim sau să ne umilim pe noi înşine şi, pur şi simplu, să spunem: Sunt conştient de faptul că judec, sau Pot vedea că mi-am închis inima şi că, atunci când ma aflu în această stare, nu privesc lucrurile corect sau drept.  Conştientizarea este, prin ea însăşi, o rectificare. Nu trebuie să schimbăm nimic. Nu trebuie să negăm judecata sau să o îndepărtăm. Nu trebuie să o considerăm ca fiind ceva rău sau care necesită modificări. Trebuie doar să fim conştienţi de existenţa ei şi să o tratăm cu blândeţe. Dacă ne tratăm judecăţile cu blândeţe, ne vom da seama că multe dintre ele se nasc din frică. Apoi, ne putem privi frica în faţă şi o putem aborda cu compasiune. Dacă procedăm astfel, într-un final, frica se diminuează. Frica se dizolvă întotdeauna în prezenţa iubirii. Iar judecata nu poate rămâne prezentă , atunci când ne-am luat angajamentul de a practica egalitatea.

                                                 Legea Reflectarii

Legea reflectării afirmă că ceea ce e deasupra, e la fel şi dedesubt, ceea ce e înăuntru, e la fel şi în afară. Fiecare din noi are întreg universul în interiorul său  fiecare om este o reprezentare a universului la nivel microcosmic. Iar Universul, la rândul său, ne reprezintă pe fiecare la nivel macrocosmic.

Legea reflectării ne spune că totul există la fiecare nivel de realitate.
Prin urmare, persoana care-ţi doreşti să devii există deja în tine. Transformarea personală înseamnă înţelegerea profundă a firii noastre divine  trebuie să învăţăm să ne mişcăm permanent între sfera fizică şi cea spirituală, între perspectiva eului şi cea a sufletului şi, în cele din urmă, să vedem toate perspectivele în acelaşi timp.

Există o armonie, un raport, o corespondenţă între diferitele planuri de manifestare a vieţii şi a fiinţei. Tot ceea ce conţine universul emană din acelaşi izvor; aceleaşi legi, aceleaşi principii, aceleaşi caracteristici se aplică la fiecare unitate sau la orice combinaţie de unităţi, de activităţi şi fiecare dintre ele manifestă propriile sale fenomene pe propriul său plan.

Dumnezeu a creat omul după chipul şi asemănarea sa. Cu alte cuvinte, omul este o reflectare a divinităţii. Precum în cer aşa şi pe Pământ ne spune Iisus în rugăciunea Tatăl nostru. Ceea ce nu se potriveşte cu această reflectare face parte din experienţa umană.

Din perspectiva experienţei umane, această lege ne spune că fiecare persoană pe care o întâlnim ne reflectă înapoi ceva legat de noi înşine. Viaţa din planul orizontal (lumea exterioară) este o oglindă a ceea ce se întâmplă în conştiinţă (lumea interioară). Totul se reflecta in cineva.

Mulţi dintre noi încercăm să găsim soluţii pentru problemele din relaţii privind mai întâi tiparele comportamentale interpersonale şi încercând să le schimbăm. Acest lucru nu e valabil decât uneori, întrucât ignoră cauzele care au declanşat respectivele probleme, ca şi structura persoanelor implicate.

Problemele de natură exterioară reflectă problemele de natură interioară. Dacă ne urâm pe noi înşine şi dacă ne e ruşine de vreun aspect din viaţa noastră, nu vom putea să acţionăm cu consecvenţă
într-un mod iubitor faţă de altcineva. Este vorba de relaţia conflictuală pe care o avem cu noi înşine. Există blocaje sau obstacole în conştiinţa noastră. Nu vrem să ne vedem prejudecăţile, să ne uităm la suferinţa sau mânia noastră. Nu vrem să înţelegem de ce îi minţim pe alţii sau nu ne ţinem promisiunile. Nu vrem să ne analizăm frica şi nesiguranţa sau să verificăm de ce suntem ambivalenţi ori tensionaţi. Considerăm că relaţiile ar trebui să fie distractive şi ar trebui să ne distragă atenţia de la problemele pe care le avem şi că nu ar trebui să ne facă să muncim. E necesar să ne găsim curajul de a privi aceste impedimente şi a le remedia. Greşeala face parte din experienţa umană - ne arată că suntem oameni. Ea are rostul de a ne oferi ocazia să învăţăm şi să evoluăm. Cu cât profităm mai curând de această ocazie, cu atât vom învăţa şi vom evolua mai repede, altfel vom repeta greşelile până când vom fi dispuşi să învăţăm din ele.

Nu se pune problema de a încălca această lege, pentru ca universul nostru interior se reflectă încontinuu în universul exterior, indiferent de starea de spirit sau de gradul de evoluţie pe care îl avem. Ci mai degrabă să urmărim să ne recunoaştem ca fiind reflectarea divinităţii şi să împlinim scopul pentru care am fost creaţi. Dar cum ajungem să facem acest lucru? Pentru că suntem implicaţi prea mult în sentimente de vină, ruşine şi în proiecţie reciprocă, astfel încât nu mai putem vedea ce anume ne aparţine nouă şi ce aparţine celorlalţi. De fapt, este foarte simplu, dar trebuie să ne reamintim acest lucru, întrucât tendinţa de a proiecta este foarte puternică.

Dacă suntem furioşi sau trişti, cine este responsabil pentru furia şi tristeţea noastră? Dacă învinuim, criticăm sau încercăm să reparăm ceva, cine este responsabil pentru cuvintele noastre? Dacă ne plângem de milă, pretinzând că suntem victime sau ne rănim intenţionat, cine este responsabil pentru comportamentul nostru? Ceilalţi oameni s-ar putea să ne declanşeze aceste stări, dar noi suntem responsabili pentru tot ceea ce gândim, simţim, spunem sau facem. Deseori ştim că suntem responsabili, dar nu îndrăznim să ne asumăm răspunderea. Asumarea se exersează şi este un semn al maturităţii emoţionale şi spirituale.

Altfel, vom continua să ne proiectăm lucrurile personale asupra altor oameni. Există foarte multe modalităţi de a proiecta şi cu toţii suntem extrem de inventivi atunci când se pune problema de a crea noi metode. Înţelegerea felului în care ne proiectăm ne poate ajuta mult, dacă avem curajul de a privi acest proces. Însă toate formele de proiecţie pot fi reduse la un simplu mesaj: Nu e vorba despre mine, ci despre tine. Acesta este substratul. Refuzăm să ne uităm la ceea ce ne aparţine şi încercăm să transmitem totul celuilalt. Proiecţia este un mecanism al negării (nu eu sunt cauza) şi al exteriorizării sau asumării false a răspunderii (tu eşti cauza).

Cu toţii avem  tendinţa de a refuza să recunoaştem şi sa ne asumăm răspunderea că am făcut o greşeală. Pentru că ne e teamă şi refuzăm să ne simţim vinovaţi sau ruşinaţi, prin urmare, evităm să ne asumăm responsabilitatea. Dar, procedând astfel, nu mai avem ocazia de a ne îndrepta greşelile. Acest tipar este un cerc vicios. Evitând recunoaşterea şi asumarea, dăm vina pe ceilalţi  iar aceştia ne răspund, învinuindu-ne la rândul lor. Ciclul de atac şi contra-atac continuă la infinit, până când cineva îşi face curaj şi ia atitudine. Cealaltă persoană se va simţi eliberată şi odată ce înţelege că nu vrei să o învinuieşti sau să o umileşti, nu se va mai simţi ameninţată, chiar mai mult va avea respect pentru curajul dovedit.

Iisus ne-a vorbit despre spovedanie. Aceasta presupune sa-ti recunoşti vina, să-ţi asumi greşeala şi să-ţi ceri iertare. Un asemenea gest este foarte puternic; este ceva care te transformă profund si te poti cai de pacate doar singurului preot din ceruri Iisus care poate ierta pacatele.

Cheia integrării corecte a acestei legi în viaţa noastră este recunoaşterea. Recunoaşterea propriilor gânduri, sentimente, cuvinte şi acţiuni, asumarea lor şi recunoaşterea reflectării divinităţii în noi înşine. Sunt procese care se produc simultan. Recunoaşterea şi asumarea a ceea ce ne aparţine atrage după sine răspunsul din noi înşine a acelui aspect divin recunoscut. Cu cât facem mai des acest lucru, cu atât accelerăm procesul cunoaşterii de sine şi al recunoşterii scânteii divine din noi.

Cunoaşterea de sine nu e un lucru uşor. Dumnezeu ne-a dăruit întreaga libertate pentru a reuşi acest lucru şi o lume în care să ne oglindim. Ne-a mai dăruit o mulţime de îngeri care să ne asiste în acest proces.

                                                Legea Vibratiei

Legea vibraţiei susţine că tot ce există în univers se află într-o stare continuă de vibraţie. Universul cu tot ceea ce cuprinde el este alcătuit din energie. Totul este energie în mişcare. Scaunul pe care stăm este energie în mişcare, la fel casa în care locuim, pământul pe care călcăm, mâncarea pe care o mâncăm, cerul pe care-l vedem, aerul pe care-l respirăm, trupul  totul este energie în mişcare la nivel fundamental. Materia solidă este energie care vibrează în ritm foarte lent şi cu frecvenţă joasă, în vreme ce aerul are o vibraţie foarte rapidă şi cu frecvenţă înaltă. Vibraţia Spiritului este atât de intensă şi atât rapida, încât practic el este în repaos, la fel ca o roata care se învârte cu o aşa de mare rapiditate încât pare că stă pe loc. Gândurile reprezintă tot energie în mişcare. La fel şi acţiunile, iar obiceiurile sunt tipare repetitive a energiei aflate în mişcare.

Noi nu putem nici să creăm, nici să distrugem energia  nu putem decât
s-o transformăm în ceva nou. Asta înseamnă că toată energia care a existat şi va exista vreodată există şi acum într-o formă sau alta. Trupul nostru s-a format prin fuziunea unui ovul cu un spermatozoid, ei înşişi rezultatul procreerii şi al evoluţiei de când a apărut viaţa pe Pământ. Obiceiurile noastre s-au format ca efect al tiparelor noastre de gândire şi al socializării, influenţate de mentalităţi care s-au schimbat şi s-au transformat milenii de-a rândul.

Prin urmare, dacă vrem să schimbăm un obicei, nu-l putem distruge. Putem doar să-l transformăm într-unul nou. Dacă vrem să ne schimbăm modul de a gândi, nu putem distruge vechea gândire  putem doar s-o transformăm într-una nouă.

Una dintre cele mai înalte şi mai puternice forme de energie o reprezintă gândul. Gândul este energie electrică vibrând la o frecvenţă foarte înaltă. Fiecare gând produce o vibraţie, care călătoreşte prin univers şi începe să prindă formă. Acel gând s-a născut dintr-o altă formă de energie şi va exista, sub o formă sau alta, pentru totdeauna. Acest fapt înseamnă că avem o uriaşă responsabilitate în privinţa supravegherii şi disciplinării gândurilor noastre. Gândurile formează câmpuri de energie care călătoresc din mintea noastră către lumea exterioară. Un gând trecător va primi puţină energie, dar dacă acel gând începe să se dezvolte şi noi îi acordăm atenţie, devine tot mai puternic. Cu cât i se dă mai multă atenţie, cu atât are mai multă influenţă asupra lumii noastre şi a relaţiei noastre cu ea.

                                               Legea atracţiei

Legea atracţiei este una dintre cele două legi care derivă din legea vibraţiei si care ne spune că asemănarea duce la apropiere - că vom atrage energii similare cu a noastră şi cu cea a subiectului asupra căruia ne concentrăm gândurile. Vibraţiile cu frecvenţe similare se atrag, cele cu frecvenţe diferite se resping. De aceea atragem lucrurile asupra cărora ne concentrăm, la care ne gândim sau cărora le dăm energie. Lucrul la care ne gândim îl facem adesea să se manifeste. Când gândim pozitiv, atragem spre noi oameni şi situaţii pozitive. Când gândim negativ, atragem oameni şi împrejurări negative. Ce se aseamănă se adună, atragem spre noi ceea ce noi înşine proiectăm în afară. Ceea ce căutăm este exact ceea ce vom găsi. Ne definim aşteptarea în minte, iar mintea noastră va reacţiona în consecinţă. Energia pleacă în univers sub forma unui gând sau a unei comenzi, astfel că vom atrage obiectul la care ne-am gândit mereu si ne-am focalizat intens pe el.

Există un câmp de vibraţie energetică numit aură, care înconjoară toate obiectele şi fiinţele umane. Vibraţia trupului crează aura, iar gândurile şi modul în care procesăm experienţele vieţii o guvernează. Câmpul energetic vibrează cu o frecvenţă mai mare în jurul oamenilor care utilizează niveluri mai ridicate de conştientizare lucidă. Pentru cei care sunt mai puţin conştienţi şi care trec prin viaţă "pe pilot automat", câmpurile energetice vibrează cu o frecvenţă mai joasă.

                                            Legea schimbării

A doua lege derivată, legea schimbării, ne spune că, din moment ce totul este energie şi energia se află într-o mişcare continuă, totul se schimbă în mod constant. În ultimă instanţă, există doar schimbare. Nimic nu rămâne vreodată la fel. Toţi cunoaştem persoane care nu se simt în siguranţă decât dacă lucrurile rămân aşa cum sunt. Schimbarea produce teamă, pentru că deschide uşa spre necunoscut. Oamenii vor accepta situaţii neplăcute pentru simplul motiv că li se pare mai uşor sau mai sigur decât să schimbe ceva - li se pare că măcar ştiu ce urmează să li se întâmple, chiar dacă este rău. Dacă fac vreo schimbare, intră într-o lume dincolo de sfera lor de experienţă.

Celor cu o capacitate înalt dezvoltată de conştientizare şi cu un simţ mai dezvoltat al posibilităţilor oferite de viaţă, ideea de a merge înainte pe valurile schimbării li se pare mult mai puţin ameninţătoare. Sunt mai siguri pe ei şi au mai multă încredere că, într-un fel sau altul, universul le va purta de grijă. Pentru ei, schimbarea poate fi chiar incitantă, pentru că există mereu ceva nou - o nouă şansă, o provocare inedită, un nou dar din partea vieţii.

Nici aici nu se pune problema încălcării acestei legi, ci de a o înţelege corect întrucât conţine în ea întreaga cheie a transformării. Pentru  a ne schimba starea de spirit sau stările mentale e suficient să ne schimbăm vibraţia. Orice om îşi poate schimba vibraţia printr-un efort de voinţă, fixând atenţia pe starea de voinţă. Voinţa conduce atenţia şi atenţia modifică vibraţia. Dacă ne cultivăm arta atenţiei cu ajutorul voinţei vom găsi secretul stăpânirii sentimentelor şi stărilor mentale.

Orice gândire, orice emoţie şi orice stare mentală are procentul corespunzător şi gradul său de vibraţie. Graţie unui efect de voinţă a individului, sau a mai multor indivizi, aceste stări mentale pot fi reproduse, la fel cum este posibil a se reproduce un sunet muzical ce face să vibreze un instrument într-o anumită manieră, la fel cum se poate reproduce o culoare facând imediat  obiectul să vibreze. Prin cunoaşterea principiului vibraţiei la fenomenele mentale, fiecare îşi poate polariza spiritul său, putând să-l facă să aibă gradul de vibraţie dorit. Se obţine astfel un control perfect al stărilor sale mentale, a caracterului său etc.

Principiul vibraţiei există la toate fenomenele produse de marii înţelepţi, care sunt capabili în aparenţă să înlăture legile naturii, deşi în realitate nu fac decât să utilizeze o lege pentru a se apăra contra alteia, un principiu pentru a desfiinţa efectul altora şi care obţin rezultate uimitoare, schimbând vibraţiile obiectului material şi a formelor de energie, săvârşind astfel ceea ce se cheamă în mod curent minuni.

Manifestările gândirii, emoţiei, voinţei, dorinţei sau oricărei stări sau condiţii mentale sunt însoţite de vibraţii, din care o parte sunt exteriorizate şi tind să influenţeze prin inducţie spiritul altor indivizi. În consecinţă, e important sa fim atenţi la toate manifestările individuale, să le armonizăm şi să le stăpânim, întrucât au repercursiuni asupra întregului univers.

                                                   Legea Polaritatii

Legea polaritatii e mai uşor de înţeles dacă analizăm mai întâi derivata ei, legea relativităţii. Aceasta din urmă afirmă că nici un lucru nu poate exista singur, ci doar în relaţie cu opusul său. Sus şi jos, corect şi greşit, simplu şi dificil nu există decât unul în relaţie cu celălalt. Nu putem simţi bucuria dacă nu am fost niciodată trişti, curajul, fără să fi cunoscut teama, lumina, fără să fi avut experienţa întunericului. Mai mult, nu există niciodată doar două posibilităţi.

Legea polarităţii ne spune că totul există pe un spectru şi că între extremităţile spectrului există un număr infinit de puncte. Întunericul e o lumină mai slabă; teama, un grad de curaj mai scăzut; tristeţea înseamnă mai puţină bucurie. Nimic nu este în întregime alb sau negru.

Există mii de nuanţe de gri. Prin urmare, legea polarităţii ne arată că atunci când avem de luat o hotărâre nu trebuie să rămânem cu senzaţia că avem doar două posibilităţi. Întotdeauna există mai multe opţiuni, dacă privim lucrurile mai în profunzime sau ne schimbăm perspectiva.

Consultând termometrul vom vedea că nu e posibil de delimitat unde se termină căldura şi unde începe frigul. Nu există o caldură absolută şi nici un frig absolut. Aceşti doi termeni cald şi frig indică numai grade diferite ale aceluiaşi lucru, ce se manifestă cu frig şi cald şi care constituie numai o variantă a vibraţiei. Astfel, cald şi frig nu sunt decât doi poli a ceea ce noi numim caldură şi fenomenele care le însoţesc sunt manifestările legii polarităţii. Acelaşi fenomen este adevărat în cazul luminii şi întunericului, care sunt unul şi acelaşi lucru, deosebirea constând într-o diferenţă de grade între cei doi poli ai fenomenului: când ne părăseşte noaptea şi când începe ziua.

Din moment ce totul există de-a lungul unui spectru, contrariile se întrepătrund. Aşadar, în orice situaţie există toate posibilităţile în care situaţia respectivă poate evolua, iar aceasta înseamnă că orice problemă îşi are soluţia în ea însăşi, că orice eşec conţine o şansă de succes. Nu putem recunoaşte succesul decât dacă am avut experienţa înfrângerii. Prin eşecuri ne dezvoltăm aptitudinile şi cunoştinţele care ne vor aduce succesul. Învăţăm să facem alegeri înţelepte prin experienţa pe care o câştigăm făcând alegeri greşite. În final, nu există eşec sau alegere greşită. Există doar rezultate. Pur şi simplu am învăţat un alt mod de a nu face ceva, am aflat o altă opţiune care nu aduce rezultatele dorite. În timp, vom găsi calea cea bună.

Interpretarea legii polarităţii poate fi dusă şi mai departe, la ideea că toate posibilităţile şi înţelepciunea de care avem nevoie se află deja în noi. Prin legea reflectării, ştim că trebuie doar să ajungem la nivelul de conştiinţă la care acea înţelepciune este complet dezvoltată. Încrederea şi convingerea că drumul începe în interior şi că toate hărţile şi uneltele de care avem nevoie pentru această călătorie se află în noi vor reprezenta o transformare radicală de concepţie pentru o mare parte a societăţii moderne.

Printr-o conştientizare lucidă putem observa modul în care legea polarităţii se reflectă în viaţa noastră, ea generând manifestări pe care, cunoscând această lege, să le putem modula printr-un efort minim.

Nu suntem puşi niciodată în situaţia de a alege între necesităţile fizice ale fiinţei (ale eu-lui) şi cele sufleteşti. Dansul magic al vieţii se desfăşoară într-un echilibru dinamic constant, în cadrul spectrului eu-suflet. O fi sufletul căpitanul navei, dar există şi momente când trebuie să se dea la o parte pentru a lăsa eul să-şi facă treaba, să ducă la bun sfârşit aspectul fizic al misiunii. Alteori, eul trebuie să renunţe la perspectiva lui limitată, lăsând sufletul să fie călăuza.

La fel cum ne explorăm Sinele la fiecare nivel, analizăm şi situaţiile din viaţa noastră, la multele lor niveluri, ca să vedem unde e loc pentru dezvoltare sau schimbări. E necesar să privim din toate perspectivele posibile situaţia în care ne aflăm şi vom vedea soluţia din fiecare problemă, darul din fiecare dificultate, ocazia favorabilă din fiecare conflict. În fiecare experienţă de viaţă se află comori nepreţuite. Marea provocare constă în a le recunoaşte şi a le fructifica la maximum.

Dragostea şi ura, de pildă, sunt doua stări în aparentă total diferite; şi încă sunt grade diferite în ură şi în dragoste. De asemenea, sunt sentimente intermediare pentru care noi folosim cuvintele simpatie si antipatie, care ajung să se confunde atât de strâns încât deseori este dificil să se ştie dacă vreunul ne este simpatic sau antipatic, sau ne este indiferent. Aceste sentimente opuse nu sunt decât grade diferite ale unui sentiment unic, cum îl vom putea înţelege daca vom reflecta o clipă la aceasta.

Mulţi dintre noi am făcut experienţa personală de tranziţie rapidă, involuntară, care poate să se facă între dragoste şi ură şi invers, în propria persoană şi în a altora, printr-un proces de alchimizare. În cazul de faţă, iertarea, compasiunea sau înţelegerea sunt fenomene ce pot declanşa alchimizarea unor resentimente în iubire.

Astfel, putem suprima părţile negative ale unui fenomen psihic prin focalizarea asupra polului opus celui pe care vrem să-l anihilăm. Vom reuşi astfel să cultivăm în fiinţă calităţi prin transmutarea vibraţiilor negative în vibraţii pozitive, în diferite grade, din ce în ce mai elevate. Înţelegând cât mai bine această lege şi aplicând-o vom fi capabili de a ne stapâni sentimentele, de a ne modifica predispoziţiile, de a ne modela personalitatea după cum considerăm că o putem alinia binelui personal cel mai înalt.

Deşi ne dorim acest salt calitativ, deseori avem nevoie de o energie care să declanşeze sau să susţină ascensiunea, fie că e vorba de încredere, înţelegere, forţă, iubire sau curaj. Acest surplus energetic ni-l pot oferi îngerii.

                                             Legea Ritmului

Legea ritmului explică faptul că totul se desfăşoară în viaţă într-o anumită ordine şi că există o traiectorie sau un tipar de curgere.  Întotdeauna există o acţiune şi o reactiune, un progres şi un recul, un maxim şi un  minim. Aşa este pentru toate elementele universului: sori, lumi, oameni, animale, spirit, energie, materie. Aceasta lege se manifestă în creaţia şi distrugerea lumilor, în progresul şi decadenta naţiunilor, în viaţa oricarui lucru.

În natură observăm legea ritmului manifestată prin fazele lunii, mareea alcătuită din flux şi reflux, răsăritul şi asfinţitul soarelui, ciclurile anotimpurilor. Trupul şi emoţiile noastre au şi ele ritmuri şi fluxuri. Fiecare lucru al firii îşi are propriul ritm şi tipar. Totul este o parte a ordinii din univers. Ştiinţa explică toate acestea prin principiul "pentru orice acţiune există o reacţie egală şi de sens contrar". Un pendul ilustrează această lege când se mişcă în ritm regulat de la un pol la altul. Atât cât se va balansa într-o direcţie se va mişca şi în direcţia opusă. Cu cât poţi să tragi mai mult de coarda unui arc, cu atât mai departe va zbura săgeata. Cu cât te laşi pătruns mai mult de tristeţe, cu atât mai profundă va fi experienţa bucuriei. Trăirea plenară, la spectru întreg, înseamnă să-ţi laşi pendulul interior să oscileze amplu şi liber şi, de fapt, chiar să încurajezi amplitudinea balansului. Faptul că ne ţinem mereu emoţiile şi experienţele în frâu ne poate da senzaţia falsă că "deţinem controlul" asupra vieţii - un iluzoriu sentiment de siguranţă sau de previzibilitate. Dar undeva în noi, pendulul încă se balansează larg. Dacă nu ne îngăduim să ne simţim şi să ne exprimăm sentimentele, în timp, pendulul ne va străpunge realitatea atent construită şi ne va forţa să vedem imaginea de ansamblu. Sufletul nostru caută libertatea şi va emite semnale de alarmă când este reprimat. Semnalele de alarmă pot fi subtile la început, cum ar fi o discuţie provocatoare sau un accident din care scapăm ca prin urechile acului. Dacă suntem atenţi şi eliberăm iar pendulul, permiţându-ne să ne exprimăm, sufletul se va simţi împăcat. Când nu observăm semnalele subtile, data viitoare vor fi mai directe. Poate se vor manifesta sub forma unei boli sau a pierderii serviciului - ceva care să ne atragă atenţia şi să ne impună să fim atenţi la nevoile şi dorinţele sufletului nostru. El va găsi un mod de a se face auzit. Viaţa e mult mai uşoară când ne aflăm într-un dialog deschis cu el şi ne dăm voie să simţim şi să facem deplina experienţă a vieţii. Când limităm balansul pendulului în ceea ce priveşte experienţa personală, viaţa rămâne limitată în posibilităţi. Să lăsăm viaţa să ne aducă tot ce are de oferit!

Legea vibraţiei ne-a învăţat că totul se află într-o continuă schimbare. Legea ritmului merge mai departe şi spune că, în permanenţă, totul fie creşte şi se dezvoltă, fie moare şi se usucă. În consecinţă, orice parte a vieţii noastre, care nu creşte şi nu se extinde, moare şi se usucă. Nu există nemişcare absolută. Nu există lucruri care să nu se schimbe.

Nu putem anula această lege, nici să-i oprim cursul, putem însă să evităm efectele sale de recul, fapt care depinde de experienţa pe care o avem şi un anumit grad de măiestrie dobândit prin cunoaşterea de sine. Putem evita succesiunea dezordonată a sentimentelor, a stărilor de spirit, a emoţiilor şi a altor stări mentale datorate mişcării de du-te-vino a pendulului care ne antrenează de la o extremitate la alta. Prin ridicarea nivelului de conştiinţă se produce o polarizare la nivel superior a vibraţiilor de recul corespondente, atingând astfel o stare de echilibru, libertate, dar şi fermitate lăuntrică. Este ca si cum ne-am ridica deasupra unui lucru sau l-am lăsa să treacă pe dinainte.

Legea vibraţiei spune că totul este energie în mişcare. Legea ritmului duce acest concept cu un pas mai departe, afirmând că orice om, orice loc şi orice situaţie îşi are propria combinaţie de energie, puls, ritm şi flux. În consecinţă, noi avem un tipar propriu şi unic de energie, puls, ritm şi flux. Când intrăm realmente în rezonanţă cu propriul nostru sistem energetic, descoperim că avem ritmuri şi fluxuri diferite, la niveluri diferite ale conştientizării lucide. Nivelurile exterioare ale conştiinţei noastre au tendinţa să pulseze într-un ritm similar cu cel al mediului nostru exterior. Când ajungem însă la punctul nostru de linişte, ne găsim adevăratul ritm şi puls al sufletului. Pulsul ritmic al sufletului nostru e ca un val de energie care ne poate propulsa în viaţă, dacă rămânem pe frecvenţa lui. Acesta este ritmul nostru adevărat, fundamental. Când intrăm pe frecvenţa curentului personal de propulsie şi plutim pe creasta valului de energie, ajungem într-o concordanţă şi o armonie depline cu sinele nostru. Toată fiinţa se află în echilibru. Cu cât suntem în stare să rămânem mai acordaţi la frecvenţa curentului personal de înaintare, cu atât mai puţin ne afectează mediul înconjurător. Indiferent de energiile, ritmurile şi pulsurile celorlalţi, noi putem să ne menţinem simţul de sine stabil şi sigur, atât timp cât plutim pe aripile curentului nostru lăuntric.

Acest aspect al legii ritmului este important pentru crearea şi manifestarea în parteneriat cu Spiritul. Când ne folosim propriul curent dinamic, ne aflăm pe creasta valului de dragoste ce trece prin noi. Ne aflăm în esenţa noastră divină şi ne oferim viaţa ca pe o manifestare umană a unui aspect divin. Atunci, suntem una cu Spiritul. Atunci apare miracolul! Sincronicitate şi minuni!

Folosirea curentului dinamic personal ne permite şi să creem împreună cu ceilalţi, la cele mai înalte niveluri. Când suntem pe val şi ne aflăm în esenţa sufletului, putem simţi mai uşor ritmul acestuia şi pulsul celor împreună cu care creăm, având astfel posibilitatea să ne lăsăm ritmurile să danseze împreună. Şi nici măcar nu trebuie să fie un lucru conştient. Cu cât stăm mai mult în esenţa noastră divină, cu atât vom recunoaşte mai bine, instinctiv, esenţa divină din ceilalţi şi dansul va începe!

Îngerii ne pot ajuta să descoperim şi să intrăm pe frecvenţa acestui curent personal de propulsie, să plutim pe creasta valului de energie şi să ne menţinem în acestă plutire în deplină  armonie cu sinele nostru

                                               Legea Cauzei si Efectului

Legea cauzei şi efectului spune că orice cauză are un efect rezultant şi fiecare efect devine cauza unui alt efect. Nu există nimic la întâmplare. Nimic nu începe un nou lanţ de evenimente. Universul e un ciclu perpetuu. Orice spunem sau facem are o consecinţă. Asta nu înseamnă că trebuie sa privim consecinta ca pe o pedeapsă. Pur şi simplu, are un rezultat. Destinul e doar rezultatul sau consecinţa unei acţiuni nu exista noroc sau ghinion doar starea de fapt ale unor ACTIUNI trecute.

Există multe expresii care ilustrează această lege: "Ce semeni, aia culegi", "Cum îţi aşterni, aşa dormi", "După faptă şi răsplată". Altfel spus, ceea ce emiţi se întoarce la tine (de fapt, nici nu te părăseşte vreodată) si daca schimbi gandurile schimbi destinul.

E important să examinăm efectele din viaţa noastră şi cauzele lor. Trebuie să devenim conştienţi de toate alegerile pe care le facem, pentru că toate vor deveni cauzele rezultatelor de pe parcursul drumului. Dacă gândurile noastre sunt cele care ne creează viaţa, cum trebuie să ne schimbăm gândurile (cauza) pentru a obţine un efect diferit? Şi căror forţe exterioare le permitem să provoace efecte asupra vieţii noastre?

Legea destinului este legea vindecării în acţiune. Ea afirmă că nu poţi ataca o persoană, fără să te ataci pe tine însuţi. Într-un final, trebuie să simţi suferinţa pe care ai cauzat-o.

Agresiunea este o forma de proiecţie prin care încercăm să-i dăm altuia durerea noastră. Dacă suferim, dorim ca şi alţii să sufere  aşadar, agresam, iar apoi ne simţim vinovaţi. Vina menţine agresiunea în câmpul nostru energetic. Credem că am scăpat de suferinţa noastră, dar nu este aşa. Ea se află încă acolo. Apoi, într-o zi, în viaţa noastră intră cineva sau ceva care ne declanşează vina şi o aduce la suprafaţă pentru a fi vindecată. Poate că suntem agresati sau răniţi de către altcineva. Poate că doar vizionăm un film sau citim o carte care ne tulbură.

Atunci când vina se ridică la suprafaţă şi ne cuprinde, iese la lumină şi ocazia de a ne vindeca. Primim o şansă pentru a ne asuma greşelile şi remuşcările cu privire la ceea ce am spus sau făcut altuia. Avem ocazia să ne recunoaştem greşeala, să o corectăm şi să cerem iertare.

Negarea ne împiedică întotdeauna să ne manifestăm responsabilitatea adecvată pentru gândurile, sentimentele, cuvintele şi acţiunile noastre. Până nu înlăturăm acest mecanism de negare, nu putem înfrunta adevărul despre noi înşine. Legea destinului ne asigură că vina şi ruşinea noastră vor fi conştientizate şi aduse spre vindecare. Deci, chiar dacă nu facem nimic spre a ne sparge cochilia negării, viaţa o va face, într-un final, în locul nostru, întrucât, mai devreme sau mai târziu, trebuie să ne asumăm responsabilitatea corespunzătoare.

Majoritatea dintre noi suntem mai fericiţi atunci când ne oferim benevol să ne asumăm responsabilitatea, decât atunci când suntem forţaţi de evenimente să o facem. De ce să ne proiectăm vina asupra celorlalţi, când aceasta creează o distanţă inutilă sau o amânare între păcatul nostru şi îndreptarea lui? De ce să-i implicăm şi pe alţii în melodrama noastră, dacă putem descoperi rădăcina suferinţei sau a fricii şi tratarea ei?

Roata destinului nu reprezintă decât oameni care îşi proiectează durerea şi încearcă să o trateze într-o relaţie cu altcineva. Ea ne oferă multe ocazii de a ne privi problemele şi de a ni le asuma.

Roata destinului nu este alimentată de electricitate. Ea se autosusţine. Prin urmare, nu încetează să se rotească. Nu te dai jos de pe roata destinului, oprind-o. Te dai jos, prin asumarea propriilor probleme  o dată pentru totdeauna.

Acesta nu e însă un lucru uşor, dar avem cu toţii însoţitori puternici, iar ajutorul de care avem nevoie ne va fi dat. Trebuie să avem încredere în acest lucru. Şi, cu cât vom crede mai mult, cu atât mai repede vom avea rezultate.

Daca ar fi sa facem o incursiune în istoria umanitatii, deja ne e cunoscut ca ea a început prin creatia divina a primului om - Adam. Bucuria împartasirii iubirii s-a concretizat prin aparitia Evei, iar împlinirea deplina a ei prin venirea în lumea fizica a copiilor lor. Asa a început marea aventura a vietii umane, iar ea s-a perpetuat secole si milenii de-a rândul.

Uneori învingatori, alteori asupriti, ucisi de molime si epidemii sau sacrificati pentru libertate, dominati de pamânt sau cautând speranta catre cer, cu totii am contribuit la transformare, la evolutie. Orice fenomen care a avut loc aici face parte din experienta umana, rezultanta a experientei fiecarui om care a respirat pe acest Pamânt. De-a lungul timpului, strigatul neputintei si al durerii oamenilor au zguduit Universul. Pentru ca niciodata nu am fost singuri, desi de multe ori am crezut asta si am suferit din cauza sentimentului amagitor al parasirii si abandonarii. Si ajutoarele au venit. Dumnezeu nu ne-a creat pentru ca noi sa ne chinuim, ci ne-a acordat mereu asistenta pentru a iesi din durere. Dar credinta oamenilor într-un Dumnezeu de care trebuie sa te temi si care pedepseste, a condus la îndepartarea de El, de iubire si de acccesul la îngerii Sai teama inoculata de oameni despre rai si iad si despre nemurire ia facut pe oameni sa aiba multe religii si credinte diferite dar adevarul e doar unul singur si se regaseste in biblie. Astfel, umanitatea a adunat multa suferinta, dar si o bogata experienta. Mereu au aparut oameni care au avut rolul de a aduce rezolvari ale necesitatilor fundamentale ale omenirii. Din unele s-au nascut mituri si legende, asa cum este cea a lui Prometeu, care a adus din Cer focul pentru a-l darui oamenilor. Au fost oameni care au fost înzestrati cu mult curaj su credinta, care au indus popoarelor lor dorinta de libertate si s-au sacrificat pentru ea. Dumnezeu Însusi a trezit fiinte pentru a ghida si calaauzi popoare, pentru a le ajuta sa restabileasca pacea si independenta, asa cum a fost si cazul Ioanei d'Arc.

Multi dintre noi ne bucuram acum de democratie, de libertati pe care ni se pare firesc sa le avem. Si asa este. Ne bucuram de sticla de plastic, usoara, în care ne transportam apa, de batul de chibrit care aprinde focul, de masina sau trenul care strabate sute de kilometri în câteva ore, de cartile pe care le citim, de muzica preferata care provine dintr-un colt al lumii, sunt multe si nenumarate asemenea lucruri de care ne bucuram. Iar daca nu am facut-o înca, ar trebui sa o facem. Sau macar sa fim recunoscatori tuturor celor care, de-a lungul sutelor si miilor de ani, au contribuit la mai binele nostru. Pentru ca toate constituie daruri care, cu asistenta divina, au fost oferite omenirii. Ne înduioseaza pâna la lacrimi sacrificiul multor oameni, care acum sunt elogiati prin carti, filme sau opere de arta si-i simtim ca pe fratii nostri. Sau privim tablouri ale pictorilor care au avut darul de a pune în imagini frumusetea lumii si valoarea nespusa a lucrurilor. Ne place sa auzim versuri ale poetilor care au elogiat iubirea sau sa citim opere ale scriitorilor care au cautat sa reflecte în idei omul si trairile lui. Îi simtim aproape, uneori atât de intim prin marturisirile pe care le fac, încât îi putem considera fratii nostri dragi. Multora ne-au încântat sufletul, ne-au umplut adolescenta si ne-au deschis ochii catre experienta lumii.

Umanitatea, în ansamblul ei, a ajuns la un nivel de maturitate care îi permite sa aprecieze mai mult valorile umane, sa încurajeze si sa sustina exprimarea lor, în respect reciproc. Desi au fost împartite în drepturi si obligatii si le regasim în regulamente interioare, acolo unde lucram, în legi la nivel comunitar sau statal, în reglementari internationale, acestea nu ne stirbesc libertatea de manifestare, credinta sau actul de creatie. Mai mult, ele sunt respectate si protejate de aceste legi. Totul depinde de noi.

E drept ca nu peste tot în lume este asa, dar suntem o familie si ne putem ajuta. Nu mai este necesar sa purtam razboaie, sa întretinem conflicte sau sa ne amestecam în treburile ce privesc o anumita comunitate. Ajutorul umanitar deja se practica în lumea moderna, tocmai pentru ca sufletele oamenilor vibreaza la suferintele fratilor lor. Pe lânga acesta, ne putem ruga pentru ei, iar cu asistenta îngerilor, putem sa transmitem iubire, speranta, credinta si lumina, cât mai multa lumina. Toate acestea îi vor ajuta pe fratii nostri sa treaca cu bine peste încercarile care le zdruncina viata la un moment dat.

Si sa nu uitam ca suntem cu totii copii ai aceluiasi Tata, care ne iubeste, ne întelege, ne accepta asa cum suntem, ne calauzeste pâna când inimile noastre îl vor recunoaste pe deplin, ca sa ne putem bucura împreuna ca o mare familie divina.

         CELE 10 LEGI DUPA CARE VA FI JUDECATA LUMEA

                                                      LEGEA I

   1. Eu Sunt Domnul Dumnezeul tau, Care te-a scos din casa robiei. Sa nu ai alti dumnezei afara de Mine!

  Cel ce ştie să citească aceste cuvinte cum trebuie, acela va găsi cu siguranţă în ele sentinţa pentru mulţi oameni care nu respectă această poruncă, cea mai solemnă dintre toate. Să nu ai alţi dumnezei!" Astfel mulţi oameni îşi formează o imagine mult prea vagă în legătură cu aceste cuvinte. Ei le-au simplificat prea mult! In primul rând ei cred, probabil, că idolatrii sunt numai acei oameni care îngenunchează în faţa unor figuri din lemn aşezate în rând, fiecare din ele reprezentând o anume divinitate; Se gândesc, poate, şi la cei care se închină la demoni şi la alţi oameni rătăciţi în mod asemănător, de care, în cel mai bun caz, pomenesc cu milă, dar nu se includ şi pe ei înşişi în această categorie. Priviţi-vă doar o dată în linişte şi examinaţi-vă dacă nu cumva faceţi şi voi parte din rândul acestora! Unul are un copil care pentru el înseamnă mai mult decât orice şi pentru care ar putea face orice sacrificiu, uitând de toate. Altul pune plăcerea pământească mai presus de orice, iar în cele din urmă nu ar mai fi în stare, nici cu cea mai mare bunăvoinţă, să renunţe la această plăcere pentru altceva, dacă i s-ar pretinde un asemenea lucru care l-ar determina să ia de bunăvoie o decizie. Un al treilea, la rândul său, iubeşte banii, un al patrulea puterea, un al cincilea o femeie, altul distincţii pământeşti şi toţi se iubesc, la urma urmei, în toate aceste lucruri doar ... pe ei înşişi! Aceasta este idolatrie în cel mai adevărat sens al cuvântului. Despre aceasta avertizează Prima Poruncă, o interzice! Şi vai de cel care nu o urmează întocmai! In realitate însă el s-a legat de pământ numai prin patima pentru ceva ce este pământesc! El este astfel reţinut din înălţarea sa, pierde timpul acordat lui în acest scop şi este expus pericolului de a nu părăsi la timp tinutul material, pentru a învia din acesta în Impărăţia Luminoasă a lui Dumnezeu.  Acest lucru înseamnă însă pentru sufletul uman moartea spirituală a întregii conştiinţe personale câştigate şi totodată distrugerea pentru eternitate a formei sale, precum şi a numelui său! Respectarea acestei porunci este menită să protejeze de acest lucru groaznic! Este porunca supremă, pentru că ea rămâne cea mai necesară omului! Din păcate, el înclină mult prea uşor să se dedea unei patimi care în cele din urmă îl înrobeşte! Insă tot ceea ce el permite să-i devină o patimă este transformat astfel într-un viţel de aur pe care îl pune pe cel mai înalt loc, devenind în felul acesta idolul sau zeul fals care stă alături de Dumnezeul său, foarte adesea chiar deasupra Lui! Din păcate, există mult prea multe patimi" pe care omul şi le-a creat şi pe care şi le însuşeşte cu plăcere şi cu cea mai mare nepăsare! Patima este predilecţia pentru ceva pământesc, aşa cum am mai spus deja. Evident că din rândul acestora fac parte încă multe altele. Insă cel care-şi însuşeşte o patimă, acela atârnă", aşa cum arată şi cuvântul . El atârnă astfel de materia densă atunci când trece în nefiinta şi nu se mai poate elibera de aceasta; el este astfel împiedicat, reţinut! Acest lucru poate fi într-adevăr numit şi blestem care rămâne asupra lui ca o povară si de aceea cine nu moare in Christos nu va avea viata vesnica. Procesul este acelaşi, indiferent cum este exprimat în cuvinte.
 Dacă în existenţa sa pământească îl pune însă pe Dumnezeu mai presus de toate, nu numai în închipuirea sa sau numai în cuvinte, ci în percepţia sa intuitivă, deci cu adevărat şi în mod autentic, în iubire plină de respect care îl leagă ca de o patimă, atunci prin această legătură el va tinde imediat spre înalt în virtutea aceluiaşi efect, când va intra în nefiinta; căci el ia cu sine veneraţia şi iubirea pentru Dumnezeu; acestea îl sprijină şi în final îl duc în Paradis la inviere, patria sufletelor pure care s-au eliberat de toate poverile şi a căror legătură duce numai spre Luminosul Adevăr al lui Dumnezeu! Atunci cand ajungem sa cunoastem dragostea lui Christos incetam de bunavoie sa traim pentru noi insine si incepem sa traim pentru El. Dupa ce dragostea lui Dumnezeu ne ia in stapanire sufletul si zdrobeste puterea egoismului, ascultarea de Legea lui Dumnezeu devine nu numai posibila ci si inevitabila pentru ca Dumnezeul care spune sa nu ai alti dumnezei afara de Mine este acel Dumnezeu care a suferit si a murit de bunavoie pentru noi ca sa ne elibereze din robie. De aceea, fiţi atenţi să respectaţi cu stricteţe această poruncă. Prin aceasta veţi fi feriţi de multe incercari nefavorabile ale sorţii.


                                                        LEGEA II

2. Sa nu-ti faci chip cioplit si nici un fel de asemanare a nici unui lucru din câte sunt în cer, sus, si din câte sunt pe pamânt, jos, si din câte sunt în apele de sub pamânt! Sa nu te închini inaintea lor, nici sa le slujesti, caci Eu, Domnul Dumnezeul tau, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc pe copii pentru vina parintilor ce Ma urasc pe Mine, pâna la al treilea si al patrulea neam, si Ma milostivesc pâna la al miilea neam catre cei ce Ma iubesc si pazesc poruncile Mele. Sa nu iti faci chip cioplit se refera de fapt la a nu crea nici un fel de reprezentare imagistica a lui Dumnezeu sau a lucrurilor din ceruri ori de pe pamant pentru ca orice incercare de a reprezenta ceva ce nu poate fi reprezentat ar duce la a sluji unei creatii facute de mana omului si s-ar abate de la Creator pentru a se ruga la creatie. Aceasta porunca interzice idolatria de orice fel si materialismul si il prezinta pe Dumnezeu ca pe o fiinta spirituala si nu materiala si nu trebuie sa fie reprezentat de nici un lucru de pe pamant ci trebuie sa i se aduca inchinare in spirit si adevar. Satana inseala pe oricine nu cunoaste adevarul Biblic, chiar si pe cei alesi prin apartii de ingeri, fecioara Maria sau Isus (Lucifer=inger de lumina) pentru a crede oamenii in aparitii divine si a se inchina lor si a acepta calea lor, care nu sunt de fapt decat amagiri ale demonilor pentru ancorarea oamenilor in inchinarea la lucifer, caci daca ar fi citit Biblia ar fi inteles ca Christos i-a avertizat pe oameni de semne si minuni mari si ar fi inteles din Ecleziast ca nu exista Rai si Iad, invatatura pagana ci ca fiecare dupa ce moare nu mai stie nimic, doarme si va fi inviat la a doua venire a lui Christos si cei care au murit in Christos si au pazit poruncile vor fi inviati, iar ceilalti vor fi inviati la judecata si vor fi condamnati pentru pacatele lor de neascultare a legii, deci vegheati ca nimeni sa nu va insele prin aparitii si minuni de tot felul, ca nu vin de la Dumnezeu ci vin de la amagitorul lumii astia, cine cunoaste Adevarul il va urma si aceasta il va face liber. Ca exista numai un adevar in Iisus Christos, de asta a interzis expres Dumnezeu inchinarea la idoli de orice fel, pentru a nu fi amagiti si dusi in ispita spre dumnezei falsi si morti, pentru a-l uita pe Dumnezeul Adevarat, inlocuindu-l cu fecioara Maria sau alti sfinti inchipuiti, ce nu exista in Biblie deci vegheati si luati seama la invataturile lumesti si la traditie, sa nu fiti amagiti si inselati de duhuri inselatoare. Dumnezeu este bun dar si aspru si unii uita aceasta. Unii oameni isi pun increderea in ceva ce aproape sigur ii va dezamagi intr-o zi religia lor fie catolica sau ortodoxa toate vor insela asteptarile lor. Faptele bune, crestinismul si credinta pot sa para suficient de bune ca sa te mantuiasca dar nu sunt suficient de bune sa te mantuiasca, doar Christos poate sa te mantuiasca si pentru a-l cunoaste pe El trebuie sa cunoastem poruncile si sa le aplicam in viata noastra. Cea   de-a doua porunca spune ca Dumnezeu ne iubeste si vrea sa isi arate indurarea fata de noi si doreste ca si noi la randul nostru sa IL iubim si sa IL ascultam si de aceea ne spune expres sa nu ne inchinam inaintea idolilor si icoanelor pentru ca aceste lucruri ne pot insela crezand ca ar fi facatoare de minuni dar minunile sunt ale lui lucifer stapanul lumii acesteia si amagirea ar fi foarte mare. Nicaieri in Biblie nu se gasesc rugaciuni adresate asa zisilor sfinti inchipuiti de biserica si a te ruga unui sfant inseamna inchinare la idoli. Cand ne rugam unor lucruri inchipuite de mintea omeneasca atunci noi il inlocuim pe Dumnezeu cu acea inchipuire si devenim dependenti de acea persoana mai mult decat de Dumnezeu, punand asa zisul sfant pe primul loc prin rugaciuni si acatiste si uitand de adevaratul Dumnezeu. Daca te rogi la icoane si idoli bisericesti inseamna conform Bibliei cartea de capatai a oricarui crestin adevarat ca te inchini inaintea unui dumnezeu fals. Idolatrie inseamna a pune si masina, casa  si femeia sau orice altceva pe primul loc in viata ta si nu pe Dumnezeu. Nu lucrurile in sine sunt rele ci atitudinea noastra fata de lucruri fac din ele idoli. Dumnezeu trebuie sa fie asezat in viata noastra inaintea oricaror celor mai presante probleme ale vietii si orice te tine ocupat incat nu mai ai timp sa studiezi Biblia sa te rogi si sa fi in partasie cu Dumnezeu acesta este un idol. Ei sunt voiosi in a primi iubirea lui Dumnezeu dar uita ca iubirea cu severitatea sunt surori si ezita sa vada iubirea in necazuri, in amaraciune si durere. Iubirea trebuie sa produca cateodata si durere si unele lucruri se invata numai prin necazuri. Ascultarea de lege aduce libertate si viata si calcarea lor aduce dezastru si moarte. Omul care este drept care face judecata si dreptate, care urmeaza legile lui Dumnezeu si pazeste poruncile Lui, lucrand cu credinta, omul acela este drept si va trai negresit zice Domnul. Sufletul care pacatuieste si nu se caieste si pocaieste de orice incalcare a legii va muri. Chipul cioplit se refera la ceva mort care nu are viata chiar daca vrea sa reprezinte o divinitate, este o forma de amagire prin care lucifer indeparteaza pe om de inchinarea la Viul Dumnezeu si omul nu l-ar mai cinsti pe Dumnezeu ci ar adora imaginea luciferica prin care cel rau inseala oamenii prin tot felul de reprezentari facandu-i sa pacatuiasca expres inpotriva Poruncii a Doua si in care oamenii se roaga si saruta tot felul de obiecte care s-ar considera ca ar fi sfinte de traditia umana dar care in realitatea aduc o blasfemie viului Dumnezeu care a interzis expres acest lucru sa nu avem reprezentari de dumnezei morti si sa le slujim lor mai ales sa credem ca aceste icoane sau moaste ar fi facatoare de minuni ceea ce e total eronat caci numai Dumnezeu poate face minuni si El nu cere jertfe pamantesti si tinerea traditiilor lumesti caci s-a jertfit pentru noi si ne-a rascumparat cu un pret scump. Chipul cioplit ar contrazice de fapt prima porunca in care se spune ca nu trebuie sa ai alti dumnezei de orice forma ar fi ei in afara de Dumnezeul adevarat creatorul universului si ca a avea o reprezentare de orice fel a imaginii lui Dumnezeu pe care omul nu a cunoscut-o si nu o poate percepe ar fi de fapt idolatrie curata obicei pagan care se pastreaza si azi mai ales in religiile catolica si ortodoxa care de fapt au aceleasi origini la baza si in care venerarea icoanelor este cult pagan introdus de Constantin cel Mare si papa Grigore la 321 la Niceea unde sa incercat unirea crestinismului cu paganismul si adorarea zeilor politesiti in locul singurului zeu monoteist Dumnezeu reprezentat prin Trinitatea desavarsita YHWH, YESHUA, RUACH HA KODESH numele adevarate ale Trinitatii Desavarsite si de aici cultul pagan al tatalui, mamei si copilul reprezentat prin Maria si pruncul Isus si adorarea icoanelor in biserica si cultul pagan al mortilor prin adorarea oaselor de asa presupusi sfinti care in realitate nu exista deoarece numai Dumnezeu este Sfant si omul nu poate sfinti ceva sau sa se sfinteasca el chiar si prin comportament in acord cu legea caci numai Dumnezeu are aceste atribute si tot ce vine in rest e de la cel rau si e o amagire care duce la pieire a celor ce cred si urmeaza aceste ritualuri pagane care sunt interzise si criticate ferm in Biblie care reprezinta vointa ferma si expresa a lui Dumnezeu. De acea usa prin care intra cei ce fac aceste lucruri este larga si sunt multi ce intra pe ea in procent de 99.99 la suta si doar 1 la suta intra din cei ce cauta usa cea stramta adica Iisus Christos care este calea cea buna pe care multi nu o afla ca nu citesc si nu inteleg Cuvantul Domnului mentionat expres in Biblie caci Dumnezeu nu este din aceasta lume trecatoare si voia Lui nu este aceaiasi cu voia oamenilor care urmaresc sa faca doar voile placute lor si nu pe cele ale Domnului asa ca vegheati si cercetati ca nimeni sa nu va duca in ispita sa incalcati aceasta porunca care multi o incalca cu voia sau fara voia lor ca nu au Adevarul Divin de partea lor ca sa li se deschida ochii si sa vada Adevarul. Fericiti de cei ce aud si asculta de cuvintele lui Dumnezeu caci ei vor cunoaste pe Dumnezeu ai inca ocazia sa te schimbi acum cand stii adevarul, verifica.


                                                    LEGEA III

3. Sa nu iei numele Domnului Dumnezeului tau în desert, caci Domnul nu va lasa nepedepsit pe cel ce ia în desert numele Lui.

   Numele trezeşte şi concentrează în om noţiunea! A lua in desert numele Domnului se refera si la neascultarea fata de Cuvantul Sau si de Poruncile si Legile pe care le-a instituit pentru binele omenirii. Pentru ca Dumnezeu este Sfant si numele Sau este Sfant. Vorbirea noastra reflecta cine suntem noi in realitate si trebuie sa IL onoram mereu pe Dumnezeu folosind cuvinte care sa reflecte pe cine suntem chemati sa reprezentam. Avand numele lui Christos de crestini noi suntem in partasie cu Dumnezeu si trebuie sa onoram cum se cuvine acest legamant si sa nu il incalcam. Cel care pângăreşte un nume şi îndrăzneşte să-l degradeze, acela degradează astfel noţiunea! Gândiţi-vă mereu la acest lucru! Această poruncă clară a Domnului este însă cel mai puţin respectată dintre toate cele Zece Porunci, fiind astfel cel mai mult încălcată. Această încălcare îmbracă mii de forme diferite. Chiar dacă omul crede că multe dintre aceste încălcări sunt complet inofensive, că sunt doar expresii superficiale, ele rămân totuşi încălcări ale acestei porunci date într-un mod atât de sever! Tocmai aceste mii de forme ale nerespectării, aşa-zis inofensive, sunt cele care înjosesc Numele Sfânt al lui Dumnezeu şi o dată cu acesta noţiunea de Dumnezeu, care este întotdeauna strâns legată de Nume, răpindu-I Sfinţenia Sa în faţa oamenilor, ba chiar şi în faţa copiilor, pângărind caracterul Său sacru prin transformarea Sa în ceva cotidian şi prin folosirea Sa înjositoare în pălăvrăgeala generală! Oamenii nu se tem să meargă cu acest lucru până la ridicol. Nu vreau să menţionez nici una din numeroasele expresii; căci Numele este mult prea măreţ şi sublim pentru a face aceasta! Insă este suficient ca fiecare om să observe doar într-o singură zi acest lucru şi va fi şocat cât de multe încălcări ale celei de-a Treia Porunci sunt comise de către bărbaţi şi femei, de către tineri şi bătrâni, mergând până la copii, care abia sunt în stare să formeze o propoziţie corectă. Căci aşchia nu sare departe de trunchi"! Din acest motiv, tocmai înjosirea lui Dumnezeu este adesea primul lucru pe care tineretul îl învaţă în încălcările numai aparent inofensive ale Legilor lui Dumnezeu! însă efectul este cel mai grav dintre toate încălcările! El s-a răspândit într-un mod de-a dreptul devastator printre toţi oamenii, nu numai la creştini, ci şi la mohamedani, evrei şi budişti; peste tot se poate auzi acelaşi lucru până la dezgust! Atunci ce valoare mai poate avea pentru om numele de DUMNEZEU"! El este degradat şi nu este respectat nici cât o para! Mult mai rău decât o haină ponosită. Şi acest om al pământului, care în rest vrea să fie atât de deştept, consideră acest lucru inofensiv şi păcătuieşte în această privinţă mai mult de o sută de ori pe zi! Unde este reflecţia? Unde este cel mai mic impuls al percepţiei intuitive? Voi, de asemenea, sunteţi deja pe deplin abrutizaţi în acest sens şi ascultaţi cu calm atunci când cea mai sfântă dintre toate noţiunile este astfel călcată în picioare şi târâtă în noroiul vieţii de zi cu zi! Insă nu vă amăgiţi! Datoria cu care sunteţi împovăraţi pentru această vină trebuie plătită fără cruţare de către fiecare om care a păcătuit în această privinţă! Şi nu este chiar atât de uşor să ispăşiţi tocmai acest lucru, pentru că el atrage după sine urmări rele, atât de extinse încât trebuie să se răzbune până la a treia şi a patra generaţie, dacă nu apare odată un om în acest lanţ de urmaşi, care să ajungă la recunoaştere şi să pună capăt acestor obiceiuri rele.
   De aceea, încercaţi să combateţi în cercurile voastre apropiate acest obicei dăunător. Dar înainte de toate, tăiaţi propriile voastre porniri rele cu toată energia pe care o mai aveţi, pentru ca datoria voastră de păcat să nu devină mai mare decât este deja în această privinţă. Să nu credeţi că răscumpărarea va fi uşoară, pentru că voi nu aţi avut deloc intenţii rele până acum prin aceasta! Paguba este exact aceeaşi! Şi păcatul împotriva poruncii continuă să existe! Voi aţi cunoscut-o exact. Este vina voastră dacă nu v-aţi străduit să vă clarificaţi importanţa ei! De aceea, nimic nu poate fi şters pentru voi! Ascultaţi şi acţionaţi astfel încât să deveniţi capabili să achitaţi multe, cât sunteţi încă pe pământ. Altfel, mlaştina care vă aşteaptă când ajungeţi la judecata şi care se pune în calea înălţării voastre, reţinându-vă, va fi înspăimântătoare.
Dar nu numai indivizii, ci şi autorităţile şi-au arătat de-a lungul secolelor împotrivirea faţă de această poruncă, pretinzând forţat jurăminte de la oameni, obligându-i să încalce porunca prin ameninţarea cu pedepse pământeşti, dacă nu se supuneau cerinţelor. Insă pedeapsa este cu mult mai grea şi ea cade asupra tuturor acelora care au pretins jurământul, nu asupra celor care au fost nevoiţi să-l facă sub presiune. Christos, de asemenea, a spus încă o dată clar: Vorba voastră să fie Da sau Nu; căci tot ceea ce este mai mult de atât vine de la cel rău!" Şi într-adevăr, autorităţile aveau puterea să-i dea lui Da" sau lui Nu" greutatea decisivă, pedepsind înşelăciunea în faţa justiţiei aşa cum pedepseau şi încălcarea jurământului! Cu aceasta ei puteau ridica valoarea cuvintelor în faţa justiţiei la acel nivel de care ei aveau nevoie pentru a da o sentinţă. Nu era necesar ca din această cauză să conducă oamenii cu forţa la încălcarea Poruncii lui Dumnezeu! Insă bisericile şi reprezentanţii lor au dus acest lucru şi mai departe; invocându-L pe Dumnezeu, ei îi supuneau pe semenii lor la cele mai grave torturi şi îi ardeau, dacă nu mureau deja înainte din cauza chinurilor. Impăratul roman Nero, binecunoscut tuturor şi temut din cauza cruzimii sale, nu a fost atât de rău, atât de condamnabil, pentru că a torturat creştinii, cum sunt multe biserici azi, cu numărul lor uriaş de păcate faţă de Legile lui Dumnezeu! In primul rând, el nu a ucis şi nu a torturat nici pe departe atât de mult şi, în al doilea rând, el nu a făcut-o sub invocări atât de făţarnice ale lui Dumnezeu; asemenea invocări trebuie incluse în rândul celor mai mari blasfemii pe care un om le poate comite. Nu foloseşte la nimic dacă astăzi aceleaşi biserici condamnă ceea ce s-a comis din păcate mult prea mult timp prin ele; Căci ele nu au abandonat de bunăvoie acest lucru! Şi nici astăzi nu se procedează cu mult diferit în ce priveşte duşmănia reciprocă, care este doar mai reţinută şi apare într-o altă formă, mai modernă! Şi aici s-a schimbat în decursul timpului numai forma, însă nu şi nucleul viu! Şi numai acest nucleu, pe care oamenii îl ascund cu atâta plăcere, contează în faţa Judecăţii lui Dumnezeu, niciodată forma exterioară! Iar această formă actuală, doar aparent inofensivă, s-a născut, ca şi până acum, din acelaşi nespus orgoliu spiritual al reprezentanţilor tuturor bisericilor. Şi unde nu este prezentă această aroganţă condamnabilă, acolo se găseşte o înfumurare goală care se bazează pe puterea pământească a bisericilor. Aceste vicii duc destul de des la cele mai necuviincioase duşmănii, care se mai împletesc şi cu socoteli pământeşti legate de extinderea influenţei, dacă nu chiar de dorinţa de a câştiga o mare importanţă politică. Şi toate acestea cu Numele lui DUMNEZEU" pe buzele lor, astfel încât aş dori să strig încă o dată, asemenea Fiului lui Dumnezeu: Prin faptele voastre voi aţi pus pecetea pe casele Tatălui Meu ca pe nişte ascunzători de ucigaşi, considerându-le a fi în onoarea voastră. Voi vă numiţi slujitori ai lui Dumnezeu, dar aţi devenit slujitorii propriei voastre arogante!"
Fiecare catolic se crede în faţa lui Dumnezeu mult mai bun decât un protestant, fără a exista vreun motiv pentru aceasta, iar fiecare protestant se crede la rândul lui mai cunoscător, mai avansat şi astfel mai aproape de Dumnezeul său decât catolicul! Şi toţi aceştia sunt cei care susţin că ar fi adepţii lui Christos, că s-ar orienta după Cuvântul Lui. Nechibzuite sunt ambele părţi, dacă se sprijină pe un lucru care nu contează deloc în faţa Voinţei lui Dumnezeu! Chiar aceştia păcătuiesc mult mai mult împotriva Poruncii a Treia a lui Dumnezeu decât adepţii altor religii; Căci ei abuzează de Numele lui Dumnezeu nu numai prin cuvinte, ci şi prin faptă, prin întregul lor mod de viaţă, chiar şi în aşa-numita lor Slujbă Divină! Pentru orice om care gândeşte şi observă cu atenţie, acestea constituie doar un exemplu oribil de forme lipsite de conţinut şi de gânduri goale. Tocmai prin îngâmfarea lor nelimitată, de a dori să se convingă pe ei înşişi şi să convingă pe cei din jurul lor că ar avea deja un loc în Paradis înaintea celor de alte credinţe, ei pângăresc în modul cel mai profund noţiunea de Dumnezeu! Nu forma exterioară a ritualurilor bisericeşti, a botezului şi a atâtor lucruri este cea care contează! Doar ceea ce există în interiorul omului trebuie să se înfăţişeze Judecăţii! Ţineţi minte aceasta, voi cei aroganţi, cărora le-a fost deja vestit că în Ziua Judecăţii vor veni încrezuţi şi mândri, cu steaguri şi veşminte pompoase pentru a-şi primi bucuroşi răsplata. Dar ei nu vor ajunge niciodată în împărăţia Spiritului de la picioarele Tronului lui Dumnezeu, pentru că îşi vor primi răsplata ce li se cuvine încă înainte de ajunge acolo. O suflare de gheaţă îi va spulbera ca pe pleava care nu are nici o valoare; Căci le lipseşte în interiorul lor umilinţa pură şi adevărata iubire pentru aproapele lor! Prin felul lor de a fi, ei sunt cei care abuzează în modul cel mai grav de Numele lui DUMNEZEU", cei care încalcă cea de-a Treia Poruncă în modul cel mai flagrant! Ei toţi îl slujesc pe lucifer, nu pe Dumnezeu! Şi astfel batjocoresc toate Poruncile lui Dumnezeu! De la prima până la ultima! Dar mai cu seamă această a Treia Poruncă, a cărei încălcare este aici cea mai mare pângărire a noţiunii de Dumnezeu prin Nume! Scoaterea de draci in numele Domnului este spiritism curat si cei ce fac aceasta sau deschid cartile sau ghicesc sunt necurati in ochii lui Dumnezeu. Feriţi-vă să mai treceţi în continuare cu uşurinţă peste această poruncă! De acum înainte fiţi foarte atenţi la voi înşivă şi la cei din jurul vostru! Gândiţi-vă că dacă respectaţi cu fidelitate nouă porunci şi desconsideraţi una dintre ele, veţi fi totuşi pierduţi în final! Atunci când o poruncă este dată de Dumnezeu, acest fapt constituie deja dovada că nu are voie să fie tratată cu uşurinţă, că este neapărat necesar să fie împlinită! Altfel ea nu v-ar fi fost dată niciodată. Să nu îndrăzniţi să vă rugaţi, dacă nu sunteţi în stare să vibraţi cu tot sufletul în cuvinte şi feriţi-vă ca nu cumva să apăreţi palavragii nechibzuiţi în faţa Dumnezeului vostru; Căci prin aceasta aţi fi vinovaţi în faţa Lui de folosirea abuzivă a Numelui lui Dumnezeu caci ne-a fost data o singura rugaciune si ea este baza si nu insiruirea de cuvinte, caci Dumnezeu stie ce avem in suflet cand ne rugam, înainte de a-I cere ceva, chibzuiţi cu atenţie dacă aveţi nevoie urgentă de acel lucru! Nu vă încurcaţi în rugăciuni formale, pe care să le îndrugaţi la anumite intervale de timp, aşa cum a devenit un obicei rău în toate practicile religioase. Acest lucru nu este numai folosire abuzivă a Numelui lui Dumnezeu, dar şi blasfemie! La bucurie sau la necaz, o percepţie intuitivă fierbinte, fără cuvinte, rămâne mult mai valoroasă decât o mie de rugăciuni rostite, chiar dacă această percepţie intuitivă durează doar o fracţiune de secundă. Căci atunci o asemenea percepţie intuitivă este întotdeauna veritabilă şi nu este făţărnicie! De aceea, ea nu este niciodată folosire abuzivă a noţiunii de Dumnezeu. Este o clipă sfântă atunci când spiritul uman vrea să se prosterneze în faţa Treptelor Tronului lui Dumnezeu, rugând sau mulţumind! Acest lucru nu trebuie niciodată să devină pălăvrăgeală obişnuită! Nici din partea slujitorilor unei biserici Acel om care este capabil să folosească Numele lui Dumnezeu în toate ocaziile posibile şi imposibile din viaţa sa de zi cu zi nu a avut niciodată nici cea mai vagă idee despre noţiunea de Dumnezeu! Ca spirit uman el trebuie să posede capacitatea de a percepe intuitiv în sinea lui o presimţire a lui Dumnezeu, fie şi numai o singură dată în viaţa sa pământească! Insă această singură dată ar fi suficientă pentru a-i lua orice dorinţă de a mai încălca Porunca a Treia în mod uşuratic! Atunci el va purta veşnic în sine nevoia de a pronunţa numele DUMNEZEU" numai în cea mai înaltă puritate a întregii sale fiinţe interioare! Cel care nu are aceasta este foarte departe de a fi măcar demn de Cuvântul lui Dumnezeu, cu atât mai puţin de a ajunge în împărăţia lui Dumnezeu, de a se bucura de binecuvântata Sa apropiere! Din acest motiv este de asemenea interzis să se reprezinte o imagine a lui Dumnezeu Tatăl potrivit concepţiilor umane! Fiecare încercare în această privinţă trebuie să ducă numai la o degradare jalnică, deoarece nici spiritului uman, nici mâinii omeneşti nu le este îngăduit să cuprindă în viziuni nici măcar cea mai mică parte a realităţii şi să o transpună pământeşte într-o imagine! Cea mai mare operă de artă în această privinţă ar putea însemna doar o degradare profundă. Un Singur Ochi doar, în nespusa Lui strălucire, sugerează totul! Atât de sublimă este Măreţia, de neînţeles pentru voi, pe care o cuprindeţi în Cuvântul DUMNEZEU" şi pe care îndrăzniţi adesea să o folosiţi cu îndrăzneală uşuratică ca pe cea mai obişnuită dintre expresiile goale şi nechibzuite! Va trebui să daţi socoteală pentru aceste fapte ale voastre!


                                                      LEGEA IV

 4. Adu-ti aminte de ziua odihnei SABATUL, ca sa o sfintesti. Lucreaza sase zile si-ti fa în acelea toate treburile tale, dar ziua SABATULUI este ziua de odihna a Domnului Dumnezeului tau: sa nu faci în acea zi nici un lucru: nici tu, nici fiul tau, nici fiica ta, nici sluga ta, nici slujnica ta, nici boul tau, nici asinul tau, nici orice dobitoc al tau, nici strainul care ramâne la tine, Caci în sase zile a facut Domnul cerul si pamântul, marea si toate cele ce sunt într-însele, iar în ziua SABATULUI  S-a odihnit. De aceea a binecuvântat Domnul ziua SABATULUI si a sfinti-o.
Cine îşi dă osteneala să trăiască o poruncă cu percepţia sa intuitivă! Cuvintele Adu-ti Aminte arata un lucru clar ca omul este avertizat sa nu uite ziua de odihna pe care a sfintit-o si a binecuvantat-o la creatiune SABATUL semnul lui Dumnezeu instituit de la creatiune pana in eternitate. Omule daca ai descoperit privilegiul ascuns chiar in centrul celor 10 porunci il urmezi negresit, daca nu pierzi unul din cele mai minunate daruri pe care le-a dat Dumnezeu copiilor sai si anume SABATUL.  Reorganizeaza-ti viata, reanalizeaza-ti prioritatile si adule in armonie cu planul originar al lui Dumnezeu si bucurate de privilegiul acestei zile sfinte de SABAT si pazeste-o mereu.  Orice om care gândeşte serios ar putea şi ar trebui să se îngrozească atunci când vede cât de superficial obişnuiesc copiii şi adulţii să trateze Poruncile Dumnezeului lor. La şcoală poruncile sunt învăţate şi discutate superficial. Omul este bucuros dacă a învăţat cuvintele şi poate să dea cât de cât răspunsuri în legătură cu acestea, atâta timp cât pentru el există pericolul de a fi întrebat despre ele. Insă imediat ce părăseşte şcoala şi intră în viaţa publică, el va uita curând atât cuvintele, cât şi sensul lor. Cea mai bună dovadă că de fapt nici nu l-a interesat deloc ce îi cere Domnul şi Dumnezeul său! Aceasta zi nu trebuie profanata ci sfintita. Insă El nici măcar nu cere ceva cu acestea, ci dă cu iubire tuturor oamenilor ceea ce ei au urgent nevoie! Din Lumină s-a observat într-adevăr cât de mult s-au rătăcit oamenii. Munca desi este grea si obositoare este data oamenilor spre binele lor pentru ca se pot mantui si pot pretui bine ziua de odihna si respecta legile divine. Pazirea SABATULUI este o chestiune vitala pentru crestini. Orele de somn idicate de stiinta sunt de 7-8 ore adica de la 22 seara pana la 6 dimineata si perioada inceperii SABATULUI este de seara de vineri pana sambata seara dupa apusul soarelui, aceasta perioada in care organismul se odihneste si se reface suficient pentru o noua zi de lucru sau saptamana, zi in care si pulsul inimii e mai lent ceea ce arata perioada de repaus total a organismului uman. Cand Dumnezeu zice ca un lucru este drept este drept si cand este pacatos este pacatos. Calcarea Sabatului infometeaza si slabeste sufletul si il face pe om sa fie supus ispitelor de orice fel.  Sabatul este o zi de adunare sfanta, o zi de consacrare si inchinare lui Dumnezeu. Sabatul este ziua cand ne intalnim cu Dumnezeu. Astfel, ca un educator, Dumnezeu le-a arătat exact calea ce îi conduce către Viaţa Veşnică din împărăţia Luminoasă a Spiritului, deci către fericirea lor, în timp ce nerespectarea acestei căi trebuie să ducă la nefericirea şi pieirea oamenilor! De fapt, chiar de aceea nu este corect să se vorbească despre porunci. Ele sunt mai degrabă sfaturi foarte bine intenţionate care arată calea corectă prin lumea de materie pe care spiritele umane au vrut să o cunoască. Dar nici acest gând atât de frumos nu are vreun efect asupra omului. El s-a încăpăţânat literalmente mult prea mult în propriile sale moduri de gândire şi nu vrea să vadă sau să audă nimic în afară de părerile pe care el însuşi şi le-a construit pe baza cunoaşterii sale pământeşti limitate. El nu simte cum materialitatea îl duce mereu mai departe, tot mai departe, până la acel hotar unde, pentru ultima dată, el va sta în faţa deciziei  Ori-Ori", decizie care acum este hotărâtoare pentru întreaga sa existenţă şi potrivit căreia el trebuie să-şi urmeze drumul astfel ales, până la capăt, fără a se mai putea întoarce de pe acesta. Atunci va fi prea târziu şi acest lucru va contribui numai la creşterea chinurilor sale. Pentru a ajuta în această privinţă, astfel ca, în ciuda greşelilor sale, omului să-i poată veni la timp recunoaşterea, Dumnezeu le-a dat oamenilor Porunca a Patra, sfatul de a Sfinţi Ziua de Sărbătoare SABATUL. Prin împlinirea acestei Porunci, în fiecare om sa născut dorul de a tinde spre Lumină, iar o dată cu acest dor i s-ar fi arătat în final şi calea care l-ar fi dus în sus spre mantuire si Dumnezeu, spre împlinirea dorinţelor sale care, devenind tot mai puternice, s-ar fi transformat în rugăciune. Atunci omul ar sta altfel astăzi! Spiritualizat şi matur pentru acea împărăţie care trebuie acum să vină. De aceea, ascultaţi şi acţionaţi astfel încât împlinirea poruncii să vă pregătească drumul. Tu să sfinţeşti ziua de sărbătoare! Tu. Este afirmat foarte clar în cuvinte că tu trebuie' să-i dai Zilei de Sărbătoare SABATUL sfinţenia, tu trebuie să o faci sfântă pentru tine. Ziua de sărbătoare este ceasul de sărbătoare, deci atunci când te odihneşti după munca pe care ţi-a prescris-o drumul tău pământesc. Insă tu nu sfinţeşti ceasul de sărbătoare, ziua de odihnă, dacă atunci doreşti să îţi îngrijeşti numai corpul. Şi nici atunci când cauţi distracţie în jocuri, băutură sau dans. Ceasul de odihnă ar trebui să ducă la reculegere, să te facă să te adânceşti în linişte în gândirea şi percepţia ta intuitivă ta, să-ţi revezi viaţa ta pământească de până atunci, întotdeauna mai ales zilele de lucru ale săptămânii ce a trecut şi de aici să tragi învăţăminte pentru viitorul tău. Şase zile pot fi întotdeauna revăzute; o perioadă mai lungă se uită uşor. Atunci, în mod inevitabil, percepţia ta intuitivă se va ridica încet tot mai sus şi vei deveni un căutător al Adevărului. O dată ce eşti        într-adevăr un căutător, îţi va fi arătată şi o cale. Şi la fel cum aici pe pământ parcurgi un drum nou, necunoscut ţie până atunci, examinându-l, cercetându-l, aşa trebuie să mergi şi pe noile căi spirituale ce se deschid în faţa ta, cu prudenţă, pas cu pas, pentru ca să ai întotdeauna un teren stabil sub picioare. Nu ai voie sa sari, deoarece atunci pericolul căderii este mai mare. Printr-o asemenea gândire şi percepţie intuitivă în ceasurile de sărbătoare ale existenţei tale pe pământ, nu vei pierde niciodată nimic, ci doar vei câştiga. Nimeni nu sfinţeşte ceasul de sărbătoare prin faptul ca merge la biserică, decât dacă el vrea în acelaşi timp sa reflecteze în timpul de odihnă asupra celor auzite acolo pentru a Ie absorbi corect în el şi pentru a trăi conform lor. Dumnezeu nu-ţi poate sfinţi ziua, dacă tu însuţi nu faci acest lucru. Cântăreşte întotdeauna dacă sensul adevărat al Cuvântului lui Dumnezeu este pe deplin în acord cu faptele tale. In acest fel este sfinţită de tine Ziua de Sărbătoare; Căci prin reculegere în linişte, ea a dobândit acel conţinut pentru care a fost instituită. Astfel, fiecare Zi de SABAT devine o piatră de hotar pe drumul tău, care de asemenea dă retroactiv zilelor tale de activitate material-densă, acea valoare pe care acestea ar trebui să o aibă pentru maturizarea sufletului tău. Atunci ele nu sunt trăite în zadar şi tu avansezi constant. A sfinţi înseamnă a nu risipi. De îndată ce pierzi această ocazie, pierzi timpul care ţi-a fost dat spre maturizare,  vă mai este dat doar un scurt timp pentru a recupera ceea ce aţi pierdut, cu condiţia să vă folosiţi în acest scop toată forţa care v-a mai rămas. De aceea sfinţiţi Ziua de Sărbătoare SABATUL. Fie în casa voastră sau şi mai bine în Natură, pentru că vă ajută să deveniţi vigilenţi în gândire şi în percepţia intuitivă! Impliniţi prin aceasta Porunca Domnului. Este spre folosul vostru! Aici este rabdarea sfintilor ce pazesc si tin credinta lui Iisus si nu credinta in Isus adica formalismul si legalismul litera legii si nu spiritul legii care e legat de iubire si mila nu de jertfe preotesti sau traditii care sunt facute de oameni si nu au nimic de a face cu legea lui Dumnezeu care este desavarsita nu a venit sa schmbe nimic caci legea era perfecta insusi Dumnezeu a venit sa implineasca ce era profetit si a facut-o la litera iar cine asculta Cuvantul Domnului si cerceteaza scripturile nu are cum sa fie inselat de traditii omenesti si de legi si timpuri schimbate de oameni Sabatul cu ziua 1 duminica si inceptul zilei de la apusul soarelui cu miezul noptii facute de oameni cu intentie de a schimba legile divine si a-si arata influenta puterii lor in istorie dar nu au nici o baza in biblie si au fost prezie ca se va intampla asa in zilele din urma si o ramasita va tine credinta lui Iisus si legea divina in totalitate si restul vor fi amagiti de traditi omenesti ce nu au de a face cu vointa divina reflectata clar din Cuvantul Domnului Biblia.


                                                    LEGEA V


5. Cinsteste pe tatal tau ca sa ai viata eterna in ceruri si pe mama ta, ca sa-ti fie bine si sa traiesti sanatos ani multi pe pamântul pe care Domnul Dumnezeul tau ti-l va da tie.

    Dumnezeu a dat omenirii această poruncă, însă ea a provocat nespuse chinuri sufleteşti. Ea se referea la 3 aspecte primul sa cinstesti tatal ceresc Dumnezeu care este unul singur si mama pamanteasca natura din care am fost plamaditi si in care ne vom intoarce adica elementele pamantului si sa ne respectam sanatatea in al doilea rand sa cinstim datoria de a fi parinti si in ultimul ei sens sa ne cinstim parintii care ne-au dat viata si ne-au crescut adica familia oamenii.  Câţi copii, câţi adulţi nu s-au luptat cu disperare pentru a nu încălca în modul cel mai brutal această poruncă! Atunci cand invatam sa ne cinstim parintii invatam sa aducem cinste si celorlalti oameni din jur. Noi ne numim crestini pentru ca apartinem lui Christos si am fost rascumparati cu un pret scump. Iisus ia castigat pe oameni la Sine prin bunatatea si prin dragostea Sa si I-a atins pe oameni la inima si nu a intrat in controverse si dezbateri aceasta este un model de cinstire si de urmat. Sa pui pe cineva mai presus decat pe tine insuti nu este ceva firesc pentru oameni caci tendinta noastra este sa cautam sa fim intotdeauna primii. Cum poate un copil să-l cinstească pe acel tată care se înjoseşte până la nivelul unui beţiv; sau pe o mamă care prin toanele ei, prin temperamentul ei necontrolat, prin lipsa de autoeducaţie şi multe altele îi provoacă tatălui şi întregii familii ceasuri amare, făcând ca o atmosferă calmă să fie pe deplin imposibilă! Poate un copil să-şi cinstească părinţii atunci când aude cum ei se insultă reciproc fără menajamente, când se amăgesc unul pe celălalt sau chiar se bat? Multe incidente conjugale au transformat adesea această poruncă într-un chin pentru copii, făcând imposibilă împlinirea ei. In definitiv, ar fi numai făţărnicie dacă un copil ar susţine că încă îşi cinsteşte mama atunci când aceasta se comportă mult mai prietenos cu străinii decât cu propriul ei soţ, tatăl copilului.
    Când un copil observă la ea înclinaţia spre superficialitate, când o vede că se înjoseşte până la cea mai ridicolă vanitate, devenind sclava fără voinţă a fiecărei nebunii a modei, lucru care atât de des nu mai poate fi asociat cu noţiunea serioasei, înaltei meniri de mamă şi care răpeşte demnităţii de mamă toată frumuseţea şi măreţia,... atunci cum să mai găsească el de bunăvoie respectul pentru mamă? Ce mult înseamnă, într-adevăr, acest singur cuvânt: Mamă"! Insă cât de mult cere în acelaşi timp acest cuvânt! Un copil care încă nu este şi el contaminat trebuie în mod inconştient să simtă în interiorul lui că o persoană cu un spirit matur, serios, nu va putea decide niciodată să-şi expună trupul material-dens numai de dragul modei. Cum poate atunci mama să-i fie sfântă copilului? Respectul natural scade spontan, devenind o formă goală a unei datorii obişnuite sau, în funcţie de educaţie, politeţe socială evidentă, deci făţărnicie căreia îi lipseşte orice avânt sufletesc. Tocmai acel avânt spre înălţime care ascunde în sine viaţa plină de căldură, de care un copil nu se poate lipsi şi care îl însoţeşte, ca o pavăză de încredere, pe măsură ce creşte şi îşi începe drumul său în viaţă, apărându-l de tot felul de ispite şi rămânând în interiorul lui un puternic refugiu, ori de câte ori îl asaltează îndoielile. Până la adânci bătrâneţe! Cuvântul mamă" sau tată" ar trebui tot timpul să trezească o percepţie intuitivă fierbinte, profundă, din care să apară în faţa sufletului imaginea demnă, în deplină puritate, care să avertizeze sau să încuviinţeze, ca o stea călăuzitoare în întreaga sa existenţă pământească! Şi ce comoară i se fură fiecărui copil, atunci când nu-şi poate cinsti tatăl sau mama din tot sufletul! Insă cauza acestor chinuri sufleteşti este din nou numai interpretarea greşită de către oamenii a poruncii. Părerea de până acum a fost greşită; Ea a limitat sensul poruncii şi a permis să devină unilaterală, în timp ce, desigur, nimic din ce a trimis Dumnezeu nu poate fi unilateral. Insă şi mai greşit a fost faptul că oamenii au deformat această poruncă vrând să o îmbunătăţească conform aprecierilor umane, să o formuleze mai exact, adăugând: Să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta. Prin aceasta porunca a devenit personală. Acest lucru a trebuit să ducă la erori; Căci porunca, în forma sa corectă, sună numai aşa: Să cinsteşti tatăl şi mama!" Deci porunca nu se referă la anumite persoane individuale, a căror natură nu poate fi stabilită şi prevăzută dinainte. Ceva atât de absurd nu apare niciodată în Legile Divine. în nici un caz Dumnezeu nu cere să fie cinstit ceva ce nu merită deloc să fie cinstit! Dimpotrivă, această Poruncă conţine o noţiune care se referă la menirea de a fi tată şi de a fi mamă, şi nu la persoane. Prin urmare ea nu se adresează în primul rând copiilor, ci părinţilor înşişi, pretinzând de la aceştia să păstreze în cinste menirea de a fi tată şi de a fi mamă! Porunca le impune neapărat părinţilor datoria de a fi mereu pe deplin conştienţi de înalta lor sarcină şi de a nu uita astfel responsabilitatea pe care aceasta o implică. In Lumină  si Adevar nu se trăieşte cu cuvinte, ci cu noţiuni. Din acest motiv se întâmplă că atunci când aceste noţiuni se redau în cuvinte, poate uşor să apară o limitare a acestora, aşa cum este evident în acest caz. Insă vai de aceia care nu au respectat această poruncă, care nu s-au străduit să o recunoască corect. Nu poate fi scuzat faptul că până acum ea a fost de multe ori doar interpretată greşit şi înţeleasă greşit.. Cu totul altfel ar fi pe acest pământ, dacă această poruncă profundă ar fi fost înţeleasă şi împlinită de către oameni. Cu totul alte suflete s-ar fi putut atunci naste, suflete care n-ar fi putut să permită o decădere a moralităţii şi eticii într-un asemenea grad cum există astăzi! Priviţi crimele, priviţi dansurile sălbatice, priviţi orgiile spre care tinde astăzi totul să se dezvolte! Ca o încoronare a triumfului curenţilor sufocanţi ai întunericului! Şi priviţi indiferenţa lipsită de înţelegere cu care oamenii acceptă şi chiar încurajează decăderea, ca pe ceva corect sau ca pe ceva ce a existat dintotdeauna. Unde este omul care se străduieşte să recunoască corect

                                Voinţa lui Dumnezeu?

   Unde este omul care, avântându-se în sus, caută să cuprindă măreţia ei infinită, în loc să preseze tot mereu, cu încăpăţânare, această Voinţă măreaţă în limitele sărăcăcioase ale creierului pământesc, pe care l-a făcut templu al intelectului. Astfel, el singur îşi îndreaptă cu forţa privirea în jos, ca un sclav care merge în lanţuri, în loc să şi-o ridice, lărgindu-şi perspectiva cu bucurie plină de strălucire, pentru a întâmpina raza recunoaşterii. Oare voi nu vedeţi cât de meschin vă comportaţi faţă de fiecare interpretare a tot ceea ce vă vine din Lumină? Fie că este vorba despre Porunci, Făgăduinţe, Mesajul lui Christos sau de asemenea despre întreaga Creaţie! Nimic nu vreţi să vedeţi, nimic nu vreţi să recunoaşteţi! Voi nici nu căutaţi să înţelegeţi ceva cu adevăraţ. Voi nu luaţi lucrurile aşa cum sunt, ci încercaţi convulsiv să transformaţi totul din nou în părerile inferioare cărora v-aţi supus de milenii. Eliberaţi-vă în sfârşit de aceste tradiţii! Puterea pentru a face acest lucru vă stă desigur la dispoziţie, în fiecare clipă şi fără ca voi să fiţi obligaţi să faceţi sacrificii. Ele trebuie aruncate cu o smucitură, cu un act de voinţă! Fără să încercaţi să reţineţi ceva din acestea. De îndată ce vă străduiţi să găsiţi o trecere, nu vă veţi elibera niciodată de ceea ce a predominat până atunci, ci vă va trage mereu cu tenacitate înapoi. Vă poate fi uşor numai dacă separaţi tot ceea ce este vechi cu o singură tăietură şi astfel păşiţi în faţa a ceea ce este nou fără vreo povară veche. Numai atunci vi se va deschide poarta; altfel, ea va rămâne ferm închisă. Şi aceasta necesită doar o singură voinţă cu adevărat serioasă; Se întâmplă într-o singură clipă. Exact ca şi trezirea din somn. Dacă nu vă ridicaţi imediat din pat, veţi fi din nou obosiţi şi bucuria noii zile de muncă slăbeşte, dacă nu chiar piere de tot. Să cinsteşti tatăl şi mama! Să faceţi acum din aceasta o poruncă sfântă pentru voi. Ridicaţi menirea de tată şi menirea de mamă la rangul corespunzător pentru a fi onorate! Oare cine mai ştie astăzi ce mare demnitate se găseşte aici! Şi ce putere de a înnobila omenirea! Acest lucru ar trebui să le fie o dată clar acelor oameni care se unesc aici pe pământ; Atunci fiecare căsnicie va fi cu adevărat o căsnicie ancorată în spiritual! Şi toţi taţii şi toate mamele vor fi, conform Legilor Divine, demni de cinste! Pentru copii însă, această poruncă va deveni, prin părinţii lor, sfântă şi vie. Ei nici nu vor putea decât să-şi cinstească din suflet tatăl şi mama, indiferent de natura individuală a acestor copii. Chiar calitatea părinţilor îi va obliga să facă acest lucru. Şi atunci, vai de acei copii care nu împlinesc pe deplin porunca! O soarta grea îi va lovi; căci atunci ar exista motiv întemeiat pentru acest lucru. însă, prin efectul reciproc, respectarea devine curând ceva firesc, devine bucurie şi necesitate! De aceea, mergeţi înainte şi respectaţi Poruncile lui Dumnezeu mai serios decât până acum! Aceasta înseamnă să le acordaţi atenţie şi să le împliniţi! Pentru ca să ajungeţi să fiţi fericiţi!


                                                LEGEA VI

6. Sa nu ucizi!

    Bate-te numai cu pumnii în piept, o omule, şi laudă-te în gura mare că tu nu eşti un ucigaş! Căci a ucide înseamnă desigur a omorî, iar potrivit convigerii tale, tu nu ai încălcat niciodată această Poruncă a Domnului. Mândru poţi păşi în faţa Lui şi, fără teamă sau grijă, poţi privi cu speranţă înainte, exact la deschiderea acestei pagini din Cartea Vieţii tale. In Scripturi avem descoperit un Dumnezeu iubitor si gata sa ierte pe orice pacatos indiferent de gravitatea pacatelor si daca ne marturisim sincer pacatele. El este credincios si drept ca sa ne ierte pacatele si sa ne curete de orice nelegiuire caci Harul lui Dumnezeu este suficient de puternic incat sa te ierte si sa te primeasca in cer. Pentru Dumnezeu viata este sacra si nu ai voie sa o iei la nici o faptura fie ea umana sau animala de acea ne-a dat natura sa ne hranim cu hrana vie si nu mortaciunile adica carnea lor moarta la creatie si asa va fi si in noul Ierusalim ceresc. Nu este suficient sa ma abtin sa omor pe cineva ci trebuie sa imi controlez in aceiasi masura mania si ura si sa avem grija la cuvintele pe care le scoatem din gura caci ele spurca pe om si il fac necurat. Asadar Viata trebuie protejata cu orice pret si va trebui sa inlocuim mania, ura, violenta si razbunarea cu Dragostea caci fiecare viata este sacra purtand chipul lui Dumnezeu si contine amprenta Divinitatii. Doar Dumnezeu poate lua viata si poata da viata unui om. Insă te-ai gândit vreodată că în această privinţă pentru tine există în acelaşi timp a face să moară şi că a face să moară este echivalent cu a ucide? De acea cand faci un pas e bine sa te gandesti si la urmatorul pentru a nu avea regrete. Intr-o lume in care rabdarea este o raritate si unde oamenii se lasa condusi de emotiile primitive si pierd stapanirea de sine exista oameni care raman calmi si cu stapanire de sine, ei pastreaza si pazesc poruncile si se stapanesc pe ei insisi si au rabdarea sfintilor. Cei ce nu pazesc sanatatea si au o viata desarta se fac vinovati de calcarea acestei porunci. Daca Dumnezeu ne-a dat anumite talente sa le folosim pentru noi si semenii nostri si noi le lasam nefolosite si nu le punem la schimb calcam aceasta porunca. Cand Christos vede un om amarat si pacatos El vede in acel om, un om transformat prin har ce are nevoie de mantuire si care cauta s-o primeasca in viata lui. Oamenii mor spiritual ca nu au parte de hrana spirituala si refuza s-o primeasca de la cei ce au parte de aceasta hrana. Nu există nici o diferenţă între ele. Tu faci această diferenţă numai prin felul tău de exprimare, prin limbajul tău; Căci porunca nu spune unilateral: Să nu ucizi o viaţă pământească din materialitatea densă! Ci spune într-un mod remarcabil, cuprinzător, scurt: Să nu ucizi! De exemplu, un tată avea un fiu. Ambiţia sa măruntă, pământească, l-a determinat pe tată să insiste că fiul său ar trebui să studieze cu orice preţ. Insă acest fiu poseda daruri care îl îndemnau să facă altceva şi pentru care studiul nu era de nici un folos. Atunci era cu totul firesc ca fiul să nu simtă în interiorul său nici o înclinaţie pentru acest studiu forţat şi nici să fie în stare să-şi adune cu bucurie forţele pentru acesta. Insă tatăl pretindea supunere, iar fiul s-a supus. El s-a străduit cu preţul sănătăţii sale să împlinească voinţa tatălui. Insă, deoarece era împotriva naturii fiului, împotriva darurilor pe care le purta în el, era cu totul firesc ca şi corpul să sufere din această cauză. Nu vreau să merg mai departe cu acest caz care se repetă atât de des în existenţa pământească însă este de necontestat faptul că tatăl, prin orgoliul sau încăpăţânarea sa, a căutat să facă să moară ceva în acest fiu, ceva ce i-a fost dăruit fiului pentru a fi dezvoltat pe pământ!
   In multe cazuri se dovedeşte că acel lucru a murit cu adevărat, deoarece mai târziu în viaţă, cu greu mai este posibilă dezvoltarea acestuia, pentru că forţa principală, sănătoasă, necesară pentru acesta, a fost curmată în perioada cea mai bună şi a fost irosită în mod uşuratic pe lucruri străine naturii băiatului. Prin aceasta tatăl a încălcat grav porunca: Să nu ucizi!" Pe lângă faptul că prin ceea ce a făcut, el a privat oamenii de ceva ce ar fî putut, probabil, să le fie de un real folos prin băiat! Totuşi, el trebuie să ţină cont de faptul că deşi băiatul este sau poate fi înrudit spiritual cu el sau cu mama, în faţa Creatorului el rămâne o personalitate independentă, a cărei datorie este să dezvolte, spre binele său propriu, darurile pe care le-a primit la venirea sa pe pământ. Poate că băiatului i-a fost dat cu aceasta prin Graţia lui Dumnezeu să achite o soarta grea, prin faptul că ar fi trebuit să inventeze ceva ce într-un anumit sens ar aduce omenirii un mare folos! Această vină a zădărnicirii îi apasă greu în special pe tatăl sau pe mama care pun măruntele lor concepţii pământeşti deasupra marilor fire ale sorţii şi abuzează astfel de puterea lor de părinţi. Nu este altfel nici atunci când părinţii sunt în stare să facă să predomine meschinele socoteli pământeşti ale intelectului lor când este vorba de căsătoriile copiilor lor. Cât de des nu este înăbuşită brutal una dintre cele mai nobile intuiţii prin care copilului îi este dată lipsa de griji pământeşti, aducându-i astfel nefericire sufletească ce are pentru existenţa copilului un efect mai profund decât toţi banii şi toate bunurile pământeşti. Evident că părinţii nu trebuie să împlinească orice vis sau orice dorinţă a copilului. Aceasta nu ar însemna îndeplinirea datoriei lor de părinţi. Se cere însă o examinare serioasă care niciodată nu are voie să fie unilaterală în sens pământesc! Tocmai această examinare, făcută însă în mod altruist, este rar folosită sau nu este deloc folosită de către părinţi. Astfel există mii de cazuri felurite. Nu este necesar să vorbesc mai mult despre acestea. Reflectaţi voi înşivă, pentru a nu încălca acest Cuvânt atât de important al lui Dumnezeu, din această poruncă! Făcând acest lucru vi se vor deschide căi nebănuite! Dar şi copilul poate înăbuşi speranţele părinţilor, care sunt îndreptăţite! Atunci când nu dezvoltă în el darurile aşa cum este necesar pentru a realiza lucruri măreţe, o dată ce părinţii i-au permis copilului, venindu-i în ajutor, să aleagă calea pe care el a cerut-o! Atunci sunt distruse de asemenea percepţii intuitive nobile în părinţii săi şi el a încălcat în mod brutal porunca! Tot aşa, atunci când un om dezamăgeşte în vreun fel prietenia adevărată sau încrederea pe care cineva i-o acordă, el ucide şi răneşte astfel în celălalt ceva ce conţine cu adevărat viaţă! Este o încălcare a Cuvântului lui Dumnezeu: Să nu ucizi! Ii aduce o soartă rea pe care trebuie să o achite. Vedeţi că toate Poruncile sunt doar cei mai buni prieteni pentru oameni, spre a-i feri cu fidelitate de rău şi de suferinţă! De aceea, iubiţi-le şi respectaţi-le ca pe o comoară care, dacă o păziţi, vă aduce numai bucurie!


                                               LEGEA VII

7. Sa nu fii desfrânat!

   Faptul că există cea de-a şaptea poruncă la ceea ce hotărăşte legea pământească în legătură cu aceasta. Să nu comiţi adulter" se poate de asemenea citi: Să nu distrugi pacea unei căsnicii!". Prin pace se înţelege bineînţeles şi armonie. Sexul a fost facut nu pentru a il imparti cu mai multe persoane ci cu una singura pe care o iubesti si o respecti si prin sex te descoperi pe sine fata de persoana iubita, de revarsare a energiilor si a celor mai profunde sentimente, sperante si visuri ale cuiva in persoana iubita si partenerii se ofera unul celuilalt ca un dar prin cuvintele Te Iubesc. Adulterul priveaza sexul de caracterul lui sfant intre doua persoane ce se iubesc prin inselarea cu o alta persoana si asta inseamna pangarire. Descoperirea trupului dintre barbat si femeie arata celebrarea dragostei unul fata de celalalt fara sa aiba nimic de ascuns si pentru ca adulterul este furt el apare numai in ascuns si e inselaciune fata de Dumnezeu. Lipsa de responsabilitate de a iubi pe cineva este tocmai ce ii atrage pe inselatori sa insele si sexul fara casatorie este exact impreunare ce fac animalele din instinct fara sa se iubeasca. Casatoria a fost creata pentru a proteja chipul lui Dumnezeu in fiintele omenesti si pentru a le impiedica sa coboare la nivelul animalelor. Atunci cand doua fiinte umane impartasesc reciproc in intimitate sexuala acest lucru ar trebui sa aiba pentru ele o adinca semnificatie si nu doar sa le satisfaca impulsurile animalice. Dumnezeu uraste pacatul dar nu si pacatosul si cine a calcat gresit se poate pocai si sa nu mai pacatuiasca fata de femeia iubita si aleasa pe viata. Trebuie sa mentii mereu o relatie romantica cu partenerul de viata si sa ai grija sa fi intotdeuna disponibil pentru partener, sa faci acele lucruri pe care le faceai la inceput cand l-ai cunoscut si era iubire adevarata si rugati-va mereu impreuna pentru fericire conjugala si ferire de adulter. Desfranarea ataca creierul si inima. Adulter comiti si la nivel spiritual cand nu IL iubesti si asculti pe Dumnezeu si IL inseli cu alti zei pagani si straini ceea ce duce la incalcarea poruncii. Aceasta stabileşte în acelaşi timp cum ar trebui de fapt să fie o căsnicie; căci acolo unde nu există nimic de distrus sau de tulburat, porunca, care nu se orientează după interpretări şi reguli pământeşti, ci după Voinţa Divină, nu are nici o valabilitate. Deci o căsnicie există numai acolo unde domnesc armonia şi pacea, ca ceva de la sine înţeles. Acolo unde întotdeauna unul trăieşte numai pentru celălalt şi caută să-l facă fericit. Unilateralitatea şi plictiseala atât de ademenitoare, de distrugătoare, sunt de la început excluse complet şi pentru totdeauna, la fel ca şi goana periculoasă după distracţii sau iluzia de a nu fi înţeles! Instrumente criminale pentru orice fericire! Tocmai aceste rele nu pot apărea într-o căsnicie adevărată unde unul trăieşte cu adevărat pentru celălalt, deoarece ideea urmările unui egoism pregnant, care caută să trăiască numai pentru el însuşi şi nu pentru celălalt! Unde există însă adevărata iubire sufletească, renunţarea reciprocă, bucuroasă, la sine, este ceva cu totul firesc şi în acest fel orice dezavantajare a vreuneia dintre părţi este absolut imposibilă. Cu condiţia să nu existe o diferenţă prea mare în ce priveşte gradul de educaţie al celor care se unesc! Aceasta este o condiţie pe care o cere Legea Atracţiei Speciilor Omogene, din marele Univers, care trebuie îndeplinită, dacă se vrea ca fericirea să fie completă. Insă acolo unde nu se găseşte nici pacea, nici armonia, căsătoria nu merită să fie numită căsătorie; Căci atunci ea nici nu este aşa ceva, ci numai o convieţuire pământească care nu are ca atare nici o valoare în faţa lui Dumnezeu şi prin urmare, nici nu poate aduce acea binecuvântare care este cerută într-o căsătorie adevărată. Aşadar, în cazul Poruncii a Saptea, condiţia necesară este căsătoria adevărată, conform Voinţei lui Dumnezeu! Nici o altă căsătorie nu este protejată. Insă vai de cel care îndrăzneşte să tulbure într-un fel oarecare o căsnicie adevărată. Căci triumful pe care crede că l-a obţinut aici pe Pământ îl aşteaptă în lumea materiala într-o cu totul altă formă! Ingrozit, ar vrea să fugă atunci când trebuie să păşească în împărăţia unde îl aşteaptă urmările faptelor sale. Este un adulter cu efect vast chiar şi acolo unde se face încercarea de a separa doi oameni care sufleteşte se iubesc cu adevărat, aşa cum fac adesea părinţii atunci când nu le este pe plac o situaţie pământească sau alta! Şi vai de femeia, vai de bărbatul, fie ei tineri sau bătrâni, care din invidie sau cochetărie aduc conştient discordie sau chiar dezbinare într-un asemenea cuplu! Iubirea pură între doi oameni ar trebui să fie sfântă în faţa fiecăruia, să inspire veneraţie şi respect, însă nu poftă! Căci ea stă sub protecţia Voinţei lui Dumnezeu! Dacă un asemenea sentiment de poftă necurată caută să apară într-un om, atunci el trebuie să se îndepărteze şi să-şi îndrepte privirea clară numai către acei oameni care sufleteşte încă nu s-au ataşat de nimeni. Dacă el caută cu seriozitate şi răbdare, va găsi de asemenea, neapărat, un om care i se potriveşte în felul voit de Dumnezeu, cu care va fi şi el fericit, fără a se împovăra mai întâi cu o vină care nu poate niciodată să aducă şi să asigure fericirea! Marea greşeală a acestor oameni este adesea simplul fapt că se străduiesc să cedeze unei presiuni a sentimentului, care la început este întotdeauna slab, îl ţin cu forţa în ei, îl hrănesc cu fantezie artificială pînă când, devenind puternic, îi domină şi, chinuindu-i, îi împinge în acelaşi timp la păcat! Mii de spirite umane nu ar trebui să se piardă, dacă ar acorda întotdeauna mai multă atenţie începutului acestei probleme care, dacă nu este creată dintr-un calcul al intelectului, atunci apare numai dintr-o cochetărie nedemnă de o fiinţă umană, care la rândul ei îşi are originea în obiceiurile dăunătoare ale vieţii pământeşti de familie şi în special ale vieţii din societate! Tocmai acestea sunt adesea adevărate pieţe ale căsătoriilor, nefiind deloc mai curate decât comerţul din Orient făcut cu sclavi! In acestea se găseşte un cuib de germeni ai adulterului. Voi părinţi, feriţi-vă să nu ajungeţi să fiţi vinovaţi de adulter faţă de copiii voştri prin calcule prea intelectuale! Nenumăraţi părinţi
s-au încurcat deja datorită acestui lucru! Ei au nevoie de multe, pentru a se elibera din nou de acesta! Voi copii, fiţi atenţi ca nu cumva să deveniţi cei care distrug pacea între părinţii voştri, căci atunci şi voi veţi fi vinovaţi de adulter! Reflectaţi bine asupra acestor lucruri. Altfel, voi vă faceţi duşmani ai Dumnezeului vostru şi nu există nici un duşman care să nu fie obligat să cadă în final pradă nimicirii în nespuse chinuri, fără ca Dumnezeu să mişte un deget! Să nu distrugi niciodată pacea şi armonia între doi oameni. Intipăreşte-ţi acest lucru în minte, pentru ca să stea mereu, avertizând, în faţa ochilor sufletului tău. Această Poruncă este strict şi clar orientată împotriva instinctelor trupeşti-animalice, cărora omul... din păcate... le permite prea des să apară, de îndată ce i se oferă ocazia pentru acest lucru! Aici am atins totodată şi punctul sensibil care constituie pentru oameni cea mai mare capcană în care cad aproape toţi de îndată ce li se prezintă: ocazia! Instinctul este trezit şi condus doar de gânduri! Omul poate observa foarte uşor la el însuşi că instinctul nu este stârnit, nu poate fi stârnit, dacă lipsesc gândurile referitoare la acesta! Instinctul depinde în întregime de gânduri! Fără excepţie! Să nu spuneţi că şi simţul tactil poate trezi instinctul; căci este greşit. Este numai o amăgire. Simţul tactil trezeşte numai gândul şi acesta, la rândul lui, trezeşte instinctul! Şi pentru a trezi gânduri care generează instinctul, ocazia ce se iveşte este cel mai puternic mijloc de care oamenii trebuie să se teamă! însă, din acest motiv, cea mai bună apărare şi cea mai mare protecţie pentru toţi oamenii de ambele sexe este să evite ocazial.  Este ancora de salvare în necazul actual până ce întreaga omenire va fi devenit atât de puternică în ea însăşi, încât să fie în stare să păstreze vatra gândurilor ei curată, ca pe ceva sănătos şi de la sine înţeles. Atunci o încălcare a Poruncii va fi absolut imposibilă. Până atunci multe furtuni purificatoare vor trebui să vuiască deasupra omenirii, însă această ancoră va rezista, dacă fiecare om care aspiră se străduieşte serios să nu dea niciodată ocazia ca două persoane de sex opus să rămână singure, ocazie care este atât de tentantă! Fiecare să-şi întipărească în minte cu litere de foc acest lucru; Căci nu este atât de uşor să-şi elibereze din nou sufletul din această încălcare, deoarece este implicată şi o a doua persoană! Şi numai rar există posibilitatea ca ele să se înalţe simultan! Să nu pofteşti femeia aproapelui tău!" Aceasta nu se referă numai la femeia căsătorită, ci la sexul feminin în general! Deci şi la fiice! Şi deoarece se spune clar: Să nu pofteşti.", aceasta se referă numai la instinctul fizic, nicidecum la o cerere serioasă în căsătorie! In legătură cu aceste cuvinte clare nu poate exista nici o confuzie! Aici este vorba despre Legea severă a lui Dumnezeu împotriva seducţiei sau a violului, cât şi împotriva pângăririi prin gânduri de poftă ascunsă! Acest lucru, ca punct de plecare a întregului rău dintr-o faptă, este deja încălcare a poruncii, atrăgând după sine pedeapsa printr-o soarta care trebuie să fie inevitabil achitată, într-un fel sau altul, înainte ca sufletul să se poată elibera de ea. Acest eveniment, considerat de oameni în mod greşit ca fiind neînsemnat, este uneori chiar decisiv in această existenţă pe pământ. De aceea, să nu trataţi prea superficial puterea gândurilor, de care în mod natural atârnă în aceeaşi măsură şi răspunderea! Voi sunteţi responsabili pentru cel mai neînsemnat, pentru cel mai uşuratic gând; Deoarece el provoacă daune chiar şi în lumea de materie. Acea lume a lui Dumnezeu care trebuie să vă primească după această viaţă de pe pământ. Insă, dacă pofta ajunge chiar până la seducţie, deci la o faptă material-densă, atunci puteţi să vă temeţi de răsplată, dacă nu mai sunteţi în stare să o răscumpăraţi fizic şi sufleteşte pe pământ! Fie că seducţia a avut loc în modul cel mai măgulitor sau printr-o cerinţă dură şi chiar dacă în final s-a obţinut acordul femeii, efectul reciproc nu se lasă indus în eroare prin acestea; El a început deja o dată cu pofta, iar toată isteţimea, toate trucurile contribuie doar la agravarea efectului. Acordul final nu îl anulează! De aceea, fiţi cu ochii în patru, evitaţi orice ocazie şi nu fiţi nepăsători în această privinţă! Păstraţi, în primul rând, vatra gândurilor voastre curată! Atunci nu veţi încălca niciodată această poruncă! De asemenea, nu va servi drept scuză dacă un om încearcă să se convingă pe el însuşi de faptul că a existat probabilitatea unei căsătorii! Căci un asemenea gând ar fi cel mai grosolan neadevăr. O căsătorie fără iubire sufletească nu este valabilă în faţa lui Dumnezeu. Iubirea sufletească este însă cea mai bună protecţie împotriva încălcării acestei porunci; căci un om care iubeşte cu adevărat vrea întotdeauna numai ceea ce este mai bun pentru cel iubit şi, de aceea, nu poate avea niciodată dorinţe sau pretenţii necurate, împotriva cărora este îndreptată înainte de toate această Poruncă!


                                               LEGEA VIII

 8. Sa nu furi!


   Hoţul este considerat ca una dintre creaturile cele mai vrednice de dispreţ. Hoţ este orice om care ia ceva ce aparţine altuia fără consimţământul acestuia! In aceasta constă explicaţia. Pentru a respecta aşa cum trebuie această poruncă, omul nu trebuie să facă altceva decât să distingă întotdeauna clar ce anume aparţine celeilalte persoane! Acest lucru nu este greu, îşi va spune fiecare imediat. Şi cu aceasta a şi încheiat problema. Din punct de vedere Biblic poti fura si de la Dumnezeu caci furtul nu e numai ce iei fara acord ci este si ceea ce nu dai cum este jefuirea fata de Dumnezeu prin neplatirea zecimii fata de El prin care aratam ca am obtinut totul singuri fara ajutorul Lui ceea ce e total gresit caci noi nu suntem ai nostri ci suntem ai lui Dumnezeu caci am fost rascumparati cu un pret scump si ca dovada tot ce obtinem in viata nu ne apartine noua ci lui Dumnezeu si nu trebuie decat sa intoarcem doar cei zece la suta. In final vom da socoteala lui Dumnezeu pentru doua aspecte principale ale vietii in primul rand pentru ce am facut cu ceea ce suntem si anume timpul si viata noastra si in al doilea rand pentru ce am facut cu ceea ce am avut si cum ne-am folosit propriile mijloace financiare si Dumnezeu ne cere sa ne demonstram devotamentul fata de proprietarul suprem prin inapoierea celor zece procente din castigul nostru. Ceea ce le faci altora se intoarce impotriva ta si cu atat daca il furi pe Dumnezeu si nu ii intorci cele zece procente ca recunoastere a proprietatii lui din care te-ai servit. Inima credincioasa nu fura ci daruieste. Daca vrei ca Dumnezeu sa isi aduca aminte de tine trebuie si tu sa iti aduce aminte de El si sa respecti tot ce a lasat El in cuvantul Sau ca lege. Desigur, nu este greu, aşa cum în realitate nu este greu să fie respectate toate cele Zece Porunci, dacă cineva vrea cu adevărat să facă acest lucru. Insă întotdeauna condiţia este ca omul să le cunoască aşa cum trebuie. Şi aceasta le lipseşte multora cunoasterea cu adevarat a semnificatiei lor. Pentru a respecta această poruncă, ai reflectat vreodată cu adevărat ce este de fapt proprietatea celuilalt din care tu nu ai voie să iei? Din aceasta fac parte banii săi, bijuteriile, hainele, poate şi casa şi ograda cu animale şi tot ce aparţine de aceasta, însă în poruncă nu se afirmă că ea se referă numai la bunurile pământeşti, materiale! Doar există valori care sunt cu mult mai preţioase! Proprietatea unui om mai include şi reputaţia sa, prestigiul său public, gândurile sale, individualitatea sa, precum şi încrederea de care se bucură din partea altora, chiar dacă nu din partea tuturor, cel puţin din partea unuia sau altuia! Dacă am ajuns până aici, multe suflete mândre vor fi deja puţin descurajate în ce priveşte porunca. Căci pune-ţi următoarea întrebare: Nu ai încercat încă niciodată, poate cu bună credinţă, să zdruncini sau să subminezi de tot în altul, printr-o avertizare, încrederea de care se bucură un om? Cu aceasta tu l-ai furat în toată regula pe cel care se bucura de această încredere! Căci tu i-ai luat-o sau cel puţin ai făcut această încercare. L-ai furat pe aproapele tău şi atunci când ştii ceva despre situaţia sa şi dai mai departe aceste informaţii fără acordul celui în cauză. Poţi recunoaşte de aici cât de grav încurcaţi în plasa păcatului sunt toţi acei oameni care caută să facă o afacere din asemenea lucruri sau să practice aceasta în mod comercial. Prin toate efectele acestei activităţi de încălcare continuă a Legii lui Dumnezeu, propriile încâlceli trag după sine o plasă atât de uriaşă, încât aceşti oameni nu vor mai fi niciodată în stare să se mai elibereze; Căci adesea ei sunt mai greu împovăraţi decât spărgătorii şi hoţii care acţionează în materia-densă.
  Vinovaţi, asemenea celor care tăinuie lucrurile furate, sunt şi cei care sprijină şi încurajează astfel de afacerişti" în activitatea lor păcătoasă. Fiecare om care gândeşte sincer şi cinstit, indiferent dacă este persoană particulară sau om de afaceri, are dreptul şi datoria de a cere direct o explicaţie - şi dacă este necesar documente - de la oricine vine la el cu o cerinţă oarecare, de unde poate decide cât de multă încredere poate să aibă în el şi în ce măsură poate să-i îndeplinească dorinţele. Tot restul este nesănătos şi reprobabil. Implinirea acestei porunci are în acelaşi timp şi efectul de a trezi din ce în ce mai mult percepţia intuitivă şi de a dezvolta capacităţile acesteia, eliberându-le. Omul obţine în acest fel cunoaşterea corectă a semenilor, pe care a pierdut-o numai din comoditate. El pierde treptat ceea ce este mort, ceea ce este mecanic şi devine el însuşi din nou un om viu. Apar personalităţi adevărate, în timp ce animalul de turmă ce este crescut azi trebuie să dispară. Daţi-vă osteneala să reflectaţi asupra acestor lucruri şi aveţi grijă ca în final să nu găsiţi totuşi în paginile cărţii păcatelor voastre numeroase încălcări chiar ale acestei Porunci!


                                                        LEGEA IX


9. Sa nu marturisesti strâmb împotriva aproapelui tau!

  Dacă îl ataci pe unul dintre semenii tăi şi îl loveşti, rănindu-l astfel şi poate chiar îl mai şi furi, atunci ştii că l-ai vătămat şi că vei fi supus pedepsei pământeşti. Biblia trebuie sa fie calauza noastra si nici un om nu trebuie sa se aseze intre Dumnezeu si noi. Viata noastra este influentata puternic de ceea ce credem. Sapte lucruri Dumnezeu uraste si anume ochii trufasi, limba mincinoasa, mainile care varsa sange, inima care face planuri nelegiuite, picioarele care alearga repede la rau, martorul mincinos si cel ce starneste cearta intre frati. Conduita si vorba noastra descopera radacina vietii noastre spirituale caci din prisosul inimii vorbeste gura si omul bun scoate lucruri bune din visteria buna a inimii lui si in ziua judecatii oamenii vor da socoteala pentru orice cuvant nefolositor pe care il vor fi folosit pentru care vei fi judecat si osandit. Nu va vorbiti de rau fratilor caci cine vorbeste de rau pe un frate judeca si atunci cand facem lucrul acesta incalcam legea.  Orice am gandi mereu si orice ne-am pune in minte aceasta va schimba cursul vietii noastre. O persoana care este plina de dragostea adevarului va fi sincera in toate legaturile vietii si va uri si va evita orice pretentie si fatarnicie si motivele sale nu vor fi puse la indoiala niciodata cand va zice da va fi da si cand va zice nu va fi nu. Orice nesinceritate e un fel de amagire ca si lingusirea. Dar nu te gândeşti deloc că în acelaşi timp eşti prins în firele unui efect reciproc care nu este supus nici unei acţiuni arbitrare, ci se declanşează în mod drept chiar la acea slabă tresărire a sufletului tău, căreia nu îi dai nici o atenţie şi pentru care nu ai nici un fel de percepţia intuitivă! Şi acest efect reciproc nu este în nici un fel legat de pedeapsa pământească, ci lucrează singur, cu totul independent şi tăcut, însă atât de inevitabil pentru spiritul uman, încât în toată Creaţia nu mai găseşte nici un loc care să poată să-l protejeze şi să-l ascundă. Sunteţi revoltaţi atunci când auziţi despre o asemenea faptă brutală şi despre o asemenea rănire violentă. Dacă persoanele care vă sunt apropiate suferă din această cauză, sunteţi chiar speriaţi şi îngroziţi! Cu toate acestea, nu vă deranjează câtuşi de puţin dacă din când în când auziţi că un om este pus, în absenţa sa, într-o lumină proastă de către altul prin cuvinte iscusite şi răuvoitoare sau adesea prin gesturi foarte expresive care spun mai mult decât se poate spune prin cuvinte. Insă ţineţi minte: Un atac material-dens este mult mai uşor de îndreptat decât un atac la adresa sufletului care suferă datorită subminării reputaţiei sale. De aceea, evitaţi toţi bârfitorii, aşa cum aţi evita criminalii de pe pământ! Căci ei sunt la fel de vinovaţi şi de multe ori chiar mai vinovaţi! Aşa cum aceştia au puţină milă pentru sufletele pe care ei înşişi le persecută, tot aşa o să le fie oferită si lor o mână de ajutor atunci când o vor implora! Rece şi nemiloasă este pornirea funestă din interiorul lor de a-i discredita pe alţii, adesea persoane necunoscute lor; O răceală şi o cruzime de o sută de ori mai mare îi va confrunta, prin urmare, în acel loc care îi aşteaptă în ziua când vor trebui să-şi părăsească corpul pământesc si vor fi judecati! In lume ei rămân cei surghiuniţi şi profund dispreţuiţi chiar şi în faţa tâlharilor şi a hoţilor; căci toţi cei de aceeaşi natură au în comun o trăsătură răutăcioasă şi demnă de dispreţ, începând de la            aşa-numita bârfitoare până la creaturile depravate care, din propria lor dorinţă, nu se dau înapoi de la a depune mărturie falsă împotriva unui aproape căruia ar fi avut motiv să-i mulţumească în multe privinţe! Trataţi-i ca pe viermii otrăvitori; Căci nu au meritat altceva. Deoarece întregii omeniri îi lipseşte pe deplin înaltul cel comun de a ajunge în împărăţia lui Dumnezeu, oamenii nu au ce să-şi spună unul altuia atunci când sunt uneori împreună, câte doi sau câte trei, şi astfel ei cultivă obiceiul de a vorbi despre alţii ca pe ceva ce le-a devenit drag - fapt a cărui josnicie nu mai sunt în stare să o recunoască, deoarece au pierdut complet noţiunea pentru aceasta, prin practicarea acestui obicei în mod constant. Ei trebuie să stea împreună în continuare în lume  şi să se dedice temei lor preferate până când timpul acordat ultimei posibilităţi de înălţare - care probabil le-ar fi putut aduce salvarea - a trecut, iar ei sunt atraşi în descompunerea eternă, trebuind să se purifice de toată otrava adusă de către spiritele umane care nu sunt demne să poarte un nume!   Rugaciune pentru pocainta:

   Tata ceresc, nu am inteles niciodata pe deplin porunca Ta referitoare la marturia falsa.
   Te rog sa ma ierti fiindca marturisesc ca am pacatuit calcand aceasta porunca.
  O Doamne, daruieste-mi pocainta si iertarea.
  Indeparteaza de la mine calea minciunii caci eu aleg calea adevarului.
  Pazeste-mi limba de rau si buzele de vorbe inselatoare.
  Pune o straja inaintea gurii mele, o Doamne pazeste usa buzelor mele.
  Iti multumesc Tata ca deoarece mi-am marturisit pacatul Tu esti credincios si drept ca sa imi   ierti pacatul si sa ma cureti de orice nelegiuire.
 Scrie cele 10 porunci ale Tale in inima mea, Doamne si umple-ma cu Duhul Tau cel Sfant ca sa am puterea de a asculta, in numele lui Christos te rog. Amin



                                                    LEGEA X

10. Sa nu doresti casa aproapelui tau; sa nu doresti femeia aproapelui tau, nici ogorul lui, nici sluga lui, nici slujnica lui, nici boul lui, nici asinul lui si nici unul din dobitoacele lui si nimic din câte are aproapele tau!

   Cel care caută să-şi câştige existenţa prin muncă cinstită şi prin afaceri cinstite, acela poate să aştepte liniştit proclamarea acestei porunci în timpul marii încheieri a socotelilor; Căci ea va trece pe lângă el fără să-l lovească. Sa nu poftesti nici un lucru care te poate duce la pacat. Domnul nu se uita la ce se uita omul caci omul se uita la ceea ce izbeste ochii dar Domnul se uita la inima. Sa lase cel rau caile lui si omul nelegiuit sa se lase de gandurile lui si sa se intoarca la Domnul care va avea mila de el la Dumnezeul nostru care nu oboseste iertand. Unul din mijloacele de a ne tine sub control pofta si alte ganduri pacatoase este acela de a ne umple mintea cu acele lucruri care nu incita astfel de dorinte. Tot ce este adevarat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice fapta buna si orice lauda sa va insufleteasca. Dumnezeu ne va da biruinta asupra poftei, maniei, senzualitatii, mandriei si asupra tuturor acelor pacate ascunse ale sufletului pe care doar noi si Dumnezeu le cunoastem, trebuie doar sa cooperam.  Pacatul se naste in cuget si sfarsete in fapta. Contrastul intre Christos si satana e ca Unul s-a umilit pe Sine si a fost Inaltat si celalalt sa inaltat pe sine si a fost umilit, Unul Iubeste si Daruieste si celalat pofteste si cere. Un om vesnic nemultumit este prietenul de viata cel mai neplacut si este o povara pentru ea insasi si un izvor de greutati pentru altii. Biblia spune sa te multumesti cu ce ai si sa nu vrei mai mult decat ai nevoie ca ce e mult strica caracterul si vine de la cel rau. Adevaratul crestin are cu adevarat Pacea Domnului in inima sa. Dumnezeu nu ne-a fagaduit tot ce dorim in aceasta viata ci ne-a fagaduit cele de trebuinta, pentru ca stie ce avem nevoie de fapt si ce gandim noi ca ne trebuie nu se potriveste intotdeuna cu ce avem nevoie de fapt. Dumnezeu doreste sa ne indepartam de oamenii care au o forma de evlavie si Ii tagaduiesc puterea prin fapte pentru ca nu vei ajunge departe alaturi de ei. Soarta noastra depinde de ce parte alegem sa fim si cui vrem sa slujim cu adevarat.  De fapt, este atât de uşor să fie împlinite toate Poruncile şi totuşi... priviţi-i atent pe toţi oamenii şi în curând veţi ajunge să recunoaşteţi că nici această poruncă, care omului ar trebui de fapt să-i fie cu totul naturală, nu este respectată sau este doar foarte rar respectată şi atunci nu cu bucurie, ci numai cu multă osteneală. Este ca şi când o poftă de nepotolit se dezlănţuie peste toţi oamenii, fie ei cu pielea albă, galbenă, maro, neagră sau roşie, poftă prin care ei îi invidiază pe semenii lor pentru ceea ce ei înşişi nu posedă. Insă mai bine zis: îi invidiază pentru tot! Deja în această invidie se află pofta care este interzisă! Incălcarea poruncii este astfel deja săvârşită şi devine rădăcina multor rele care provoacă căderea rapidă a omului, cădere din care adesea nu se mai ridică niciodată. In mod ciudat, omul de rând rar apreciază ceea ce el numeşte bunul său propriu, pentru că preţuieşte mereu numai ceea ce el încă nu posedă. Intunericul a presărat asiduu lăcomia şi, din păcate, sufletele umane au cedat mult prea binevoitoare pentru a pregăti cel mai fertil teren pentru această tristă semănătură. Astfel, râvnirea avutului altuia a devenit cu timpul, la cea mai mare parte a oamenilor, baza tuturor activităţilor lor; Pornind de la simple dorinţe, agravându-se prin vicleşug şi prin arta convingerii până la invidia fără limite care duce la nemulţumire continuă şi până la ura oarbă. Orice mijloc de satisfacere a acestei pofte a fost recunoscut ca fiind corect, cu condiţia să nu fi intrat prea flagrant în conflict cu legea pământească. In patima crescândă a câştigului, Porunca lui Dumnezeu a rămas neluată în seamă! Fiecare a crezut că este cu adevărat cinstit atâta timp cât nu a fost tras la răspundere de vreo curte pământească de justiţie. Insă nu l-a costat multă osteneală să evite acest lucru; Căci el a folosit cea mai mare precauţie şi cea mai ageră isteţime a intelectului atunci când a avut intenţia să-i păgubească fără consideraţie pe semenii săi, de îndată ce acest lucru a fost necesar pentru a obţine vreun avantaj ieftin. El nu s-a gândit că, în realitate, tocmai acest lucru îl costă mult mai scump decât toate avantajele pe care i le pot aduce mijloacele pământeşti! Aşa-numita isteţime a devenit totul! Insăşi isteţimea, conform noţiunilor de astăzi, nu este în sine nimic altceva decât înflorirea vicleniei sau o intensificare a ei. Este un lucru ciudat faptul că toată lumea manifestă neîncredere faţă de omul viclean, însă are respect pentru cel isteţ! Modul general de a privi lucrurile este ceea ce determină acest paradox. Omul viclean este un cârpaci în arta satisfacerii poftelor sale, în timp ce oamenii intelectuali isteţi sunt maeştri. Cârpaciul nu-şi poate îmbrăca dorinţa în forme frumoase şi culege numai dispreţ plin de milă pentru acest lucru. Insă spre cel isteţ se revarsă cea mai invidioasă admiraţie de la sufletele care se dedau aceleiaşi patimi! Invidie şi aici, deoarece pe terenul omenirii de astăzi chiar şi admirarea speciei omogene nu poate fi lipsită de invidie. Oamenii nu cunosc această puternică cauză a numeroaselor neajunsuri; ei nici nu-şi mai dau seama că această invidie stăpâneşte şi conduce în felurite chipuri întreaga lor gândire şi activitate din prezent! Ea se ascunde în individ cât şi în popoare întregi; Statele sunt conduse de ea; Dă naştere la războaie cât şi la tabere, iar acolo unde chiar şi numai două persoane trebuie să se consulte asupra unui lucru, ea generează ceartă nesfârşită! Ce anume s-a ales de respectarea Poruncii a Zecea a lui Dumnezeu, am dori să strigăm avertizând spre state în lăcomia cea mai nemiloasă, fiecare dintre statele de pe pământ aspiră numai spre proprietatea altuia! Ele nu se tem să comită crime individuale şi chiar genocid; Nu se dau înapoi nici de la înrobirea unor popoare întregi numai pentru ca ele sa însele să devină în felul acesta prospere. Frumoasele discursuri despre autoconservare sau autoapărare sunt numai pretexte, pentru că ele însele simt că trebuie spus ceva pentru a atenua într-o oarecare măsură şi pentru a scuza aceste încălcări îngrozitoare ale Poruncilor lui Dumnezeu! Insă nu le foloseşte la nimic; Căci neîndurător este condeiul care gravează în Cartea Evenimentelor Lumii încălcările Poruncilor lui Dumnezeu;  Nici cel mai mic impuls al gândirii şi faptei sale nu se poate pierde fără să fie achitat! Cel care poate cuprinde cu privirea toate aceste fire vede ce judecată îngrozitoare a fost provocată în acest fel! Confuzia şi prăbuşirea a tot ce s-a construit până acum sunt doar primele consecinţe uşoare ale acestor violări, dintre cele mai ruşinoase, ale celei de-a Zecea Porunci! De îndată ce întregul efect începe acum să vă copleşească tot mai mult, nimeni nu vă poate oferi îndurare. Voi nu aţi meritat altfel. O dată cu acest lucru vine asupra voastră numai ceea ce voi înşivă aţi forţat să vină! Smulgeţi complet din sufletul vostru pofta necurată! Gândiţi-vă că şi un stat este constituit numai din indivizi! Lăsaţi deoparte toată invidia şi ura faţă de acei oameni care, după părerea voastră, posedă mult mai mult decât voi înşivă! Oricum, există un motiv pentru acest lucru! Insă vina pentru faptul că nu sunteţi în stare să recunoaşteţi acel motiv este în întregime a voastră, pentru că v-aţi forţat de bunăvoie să limitaţi enorm de mult capacitatea voastră de înţelegere, lucru care nu a fost voit de Dumnezeu şi care trebuia să apară ca urmare a nefastei voastre slugărnicii faţă de intelect! Cel care în noua împărăţie a lui Dumnezeu aici pe Pământ nu vrea să se mulţumească cu poziţia care îi este dată prin efectul propriilor alegeri create de el, acela nici nu merită să trăiască în ea! Nu merită să i se dea astfel ocazia de a-şi achita relativ uşor vechile poveri care atârnă de el şi în acelaşi timp să se maturizeze spiritual pentru a găsi drumul în sus spre patria tuturor spiritelor libere la judecata, acolo unde domnesc numai Lumina şi Bucuria! In viitor, fiecare om nemulţumit va fi secerat fără milă, ca ceva nefolositor care tulbură pacea dorită în final, ca un obstacol în calea înălţării sănătoase! Insă, dacă mai există un germene bun în el, care garantează o întoarcere la timp, atunci el va ajunge să recunoască corectitudinea absolută a Voinţei înţelepte a lui Dumnezeu; corectitudine valabilă şi pentru el, care până acum numai datorită orizontului limitat al sufletului său şi din prostie voită de el însuşi nu a putut recunoaşte că patul în care doarme acum pe pământ a fost făcut numai de el însuşi, ca urmare absolută a întregii sale existenţe de până acum,  pe pământ şi că nu este rezultatul unei întâmplări oarbe şi arbitrare! Atunci el va recunoaşte, în sfârşit, că are nevoie numai şi numai de acele experienţe pe care le trăieşte şi de locul în care se află; De asemenea, de împrejurările în care s-a născut şi de tot ce ţine de acestea! Dacă lucrează cu zel asupra lui însuşi, va urca nu numai spiritual, ci şi în sens pământesc. Insă, dacă el vrea cu încăpăţânare să meargă pe altă cale, fără consideraţie şi în dauna semenilor săi, acest lucru nu îi va putea aduce niciodată vreun avantaj real. Va fi o luptă grea pentru sufletele umane înainte ca ele să fie în stare să se elibereze de încălcările obişnuite ale celei de-a Zecea Porunci a lui Dumnezeu, adică să se schimbe în această privinţă pentru a trăi în sfârşit potrivit ei în gândire, vorbă şi în faptă! Insă pe toţi cei care nu pot face aceasta îi aşteaptă suferinţă şi distrugere aici pe pământ şi în judecata de apoi cand vor fi condamnati si distrusi definitiv la eradicarea pacatului prin faptele lor pe care le-au comis cu stiinta sau fara stiinta in functie de lumina avuta de sus si de adevarul pe care l-au aceptat sau lau respins si din care vor fi judecati dupa faptele lor! Domnul fie cu toti cei ce inteleg adevarul si aplica toate cele 10 legi divine numai asa au sansa de a fi mantuiti caci dupa aceste legi va fi judecat fiecare si unii vor fi condamnati si altii mantuiti sa ajute Domnul pe cat mai multi sa vada adevarul biblic si sal acepete in viata lor sa se salveze de la moarte Amin

Recent Videos

No recent videos

Niciun comentariu: