Despre cuvant

                                                                         

Motto: "Cumpănește in gand cuvantul și in faptă gândul "(Shakespeare)

În urmă cu vreun an, un  mai tânăr prieten îmi reproșa că, în discuții, nu permit  cuvintelor suficientă libertate și că mă mișc cu precauție inutilă între constructe mai salbatice; nimic mai puțin adevărat și, reluând aici ideea, voi argumenta de ce încerc să folosesc grijulie una dintre modalitățile de exprimare umane pe care, din neglijență ori neștiință o putem  transorma, pe neașteptate,  într-o armă.

Vorbind despre puterea si importanta cuvantului și despre de ce e nevoie de precauție în exprimare, am a sublinia căteva motive, și mă veți ierta pentru sistematizarea aridă, deși subiectul nu este așa:

 

1. pentru respectul nelimitat pe care îl păstrez cuvântului, ca element și forță primordială (citez incomplet si, poate, inexact) ”La inceput a fost cuvantul, si cuvantul era la Dumnezeu, si cuvantul era Dumnezeu si toate cate s-au facut, printr-insul s-au facut” Cuvantul e cel care a făcut lumină, iar “lumina luminează in intuneric”. Folosindu-l cu grija, vreau sa respect puterea lui ontologica, nemarginita si magica si sa-mi arat respectul fata de cuvant si importanta lui în viața mea;

 

2. in practica, modul in care folosești cuvintele (un tu impersonal), cum le asociezi, cum le atribui, te defineste ca om, caracter, individ, te pozitioneaza in societate, te inalta/coboara spiritual si iti influenteaza, nemijlocit, existenta;

 

3. poti sa folosesti cuvintele in scopuri pozitive, ridicand moralul oamenilor, incurajandu-i, creindu-le o stare de bine, de respect, de aprecire (si sa le induci astfel autoaprecierea), ori poti sa invrajbesti oamenii, să le întinezi personalitatea, poti sa-i conduci in iad, ori sa-i ingropi din "constructe sălbatice"; cuvintele rostite in anumite incantatii nocive (vezi ucenicul vrajitor) pot sa-ti dea existenta peste cap (a nu se lua in deradere puterea magiei); “constructele salbatice” pot fi nocive, si-atunci, mai bine le evit;

 

4. cuvantul pe care l-ai slobozit, nu mai poate fi luat inapoi; în acest caz, daca nu-l mai poti intoarce, de ce sa-l arunci si sa ranesti pe cineva, ori, mai rau, sa vorbesti in van, sa-l folosesti pentru a lua idei si sentimente in desert?!

 

5. nu folosesc “constructe salbatice” si dintr-o anume delicatete, dar si din respingere fata de limbajul buruienos, desi mi-e teama ca nu reusesc intotdeauna sa fiu suficient de selectiva; delicatetea poate aparea ca protectie a celui catre care ma adresez, ca semn de respect, ori pur si simplu pentru ca nu sunt o fire agresiva (si mi-e teama sa incerc sa fiu agresiva, pentru ca, să depășesc masura imi face rau si, in final, ma dispretuiesc ca am reactionat disproportionat), fara a fi o delicata;

 

6. nu mi-e teama de “constructele salbatice”, dar consider ca intotdeauna poti șlefui nelimitat o idee, un concept, iar atare cuvinte n-ar servi intocmai scopului meu;

 

7. despre libertatea cuvântului acum: nu toate libertățile ne sunt permise, chiar daca  ne sunt accesibile; îmi place să mă mișc între niste limite ale moralei (creștine) fie si in limbaj, si eu sunt cea care imi fixez limite aici; si ma bucur ca pot sa-mi impun asta;

 

8. despre nazuinte in limbaj: aspir la mai mult, din pacate limitele mele aici sunt impuse de inteligenta, educatie, cultura – toate, din pacate,  modeste.

 

9. sunt îndragostită de cuvânt, de cel scris mai ales si intotdeauna am visat sa scriu beletristica, lipsa de talent fiind insa o piedica mare; dar cuvântul îni facilitează accesul la lumile despre care au visat altii.  Eu am cuvintele, dar nu am proprietatea lor, dar mult imi place sa arunc un ochi in gradinile altora vechi proprietari de cuvinte care le folosesc si intru fericirea noastra, a netalentatilor. Cam asta reprezinta cuvantul pentru mine si v-am spus-o ca sa stiti cu cine vorbiti in mediul virtual ce ne aduna pe tot mai multi. Si cred ca bine ne face!